Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut marţi comunităţii internaţionale, în special Uniunii Europene, mai multe fonduri pentru refugiaţii sirieni aflaţi în Siria, solicitare ce survine în aceeaşi zi în care Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la UE, motivul fiind lipsa progreselor privind situaţia statului de drept, drepturile omului şi libertatea presei, informează agenţia EFE, prluată de Agerpres.
În virtutea unui acord încheiat între UE şi Turcia în 2016, blocul comunitar s-a angajat să ofere Ankarei, într-o primă etapă, un ajutor financiar de trei miliarde de euro, Turcia cerând apoi alte trei miliarde, în schimbul stăvilirii valului migrator către Europa.
În discursul susţinut marţi în faţa Adunării Generale a ONU, Erdogan a susţinut că ţara sa a cheltuit până în prezent 32 de miliarde de dolari pentru refugiaţi, sumă din care a primit ca ajutor internaţional numai 600 de milioane, plus alte 1,7 miliarde de euro din partea UE şi a ONG-urilor.
'Aşteptăm un sprijin mai consistent, generos şi flexibil pentru Turcia, mai ales din partea UE', a indicat Erdogan, amintind că în ţara sa sunt circa 3,5 milioane de refugiaţi sirieni.
Înaintea discursului său, Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la aderarea la UE. Aceşti bani urmează să fie redirecţionaţi către programe ce privesc migraţia, precum acţiunile de ajutorare a migranţilor care vin în Europa pe ruta Mediteranei Centrale sau pentru realizarea angajamentelor UE faţă de Siria.
În raportul ei anual privind Turcia publicat în luna aprilie, Comisia Europeană a tras concluzia că această ţară 's-a îndepărtat semnificativ de UE, mai ales în ceea ce priveşte statul de drept şi drepturile fundamentale, precum şi prin slăbirea mecanismelor de control democratic'.
Prin urmare, executivul comunitar i-a transmis Parlamentului European propunerea ca respectivele fonduri de 70 de milioane de euro alocate Turciei să fie redirecţionate către asistenţa pentru migranţi, propunere care pentru a fi aplicată mai trebuie aprobată de plenul Parlamentului European.
Erdogan cere bani pentru refugiați de la UE
București
12°C
Articole Similare

45
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
45

30
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
30

1.055
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.055

1.450
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.450

99
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
99

1.842
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.842

1.504
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.504

5.767
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.767

12.273
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.273

5.160
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.160

4.610
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.610

1.840
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.840

12.252
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.252

















Comentează