Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat miercuri naţiunile occidentale că încearcă să implementeze 'scenariul murdar' de a distruge unitatea, coexistenţa şi bunăstarea ţărilor islamice, informează agenţia de presă Xinhua, potrivit agerpres.ro.
'În mod evident, Occidentul încearcă să-şi asigure propriul viitor exportând tot felul de elemente bolnave în lumea islamică', a declarat Erdogan în timpul reuniunii Organizaţiei Cooperării Islamice (OIC), care se desfăşoară la Istanbul.
Potrivit liderului turc, organizaţii teroriste printre care Statul Islamic (SI), Al-Qaida şi Boko Haram au transformat întreaga regiune într-o baie de sânge, în timp ce Occidentul rămâne indiferent.
'Islamofobia, neo-nazismul şi rasismul au înlocuit tot mai mult democraţia, drepturile omului şi libertatea în lumea occidentală', a spus preşedintele Turciei, îndemnând naţiunile islamice să întreprindă acţiuni care să strice jocul Occidentului şi să nu rămâne inactive în faţa celor ce folosesc islamofobia ca pe un instrument.
'Cine sunt adevăraţii câştigători ai sutelor de miliarde de dolari în arme comandate de statele islamice din Vest? Cine câştigă din aceasta?', a lansat Erdogan întrebarea la cea de-a 33-a reuniune a Comitetului Permanent pentru Cooperare Economică şi Comercială al OIC.
'Ţările noastre sunt rupte în bucăţi prin crearea de frontiere artificiale. Cine beneficiază de pe urma acestui lucru?', a adăugat Erdogan.
La reuniunea OIC, care durează patru zile şi ar urma să se încheie joi, sunt aşteptate să participe delegaţii din partea membrilor şi observatorilor OIC.
Erdogan acuză Occidentul că vrea să distrugă unitatea musulmanilor
București
11°C
Articole Similare

933
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
933

1.386
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.386

1.743
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.743

4.744
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
4.744

2.523
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.523

76
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
76

3.253
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.253

2.583
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.583

85
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
85

1.094
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.094

68
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
68

2.029
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
2.029

64
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
64
















Comentează