Desemnarea lui Giuseppe Conte să formeze din nou viitorul guvern de la Roma a fost bine primită la Bruxelles şi Berlin, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urându-i premierului italian succes în formarea echipei, iar ministrul german de finanţe Olaf Scholz a salutat revenirea unui guvern ''progresist'' în Italia, în timp ce premierul ungar Viktor Orban i-a transmis o scrisoare de mulţumire lui Matteo Salvini, liderul partidului Liga izolat de noua coaliţie, potrivit agenţiilor DPA, Reuters şi MTI.
''Italia joacă un rol central în familia noastră europeană şi contăm pe contribuţia ei activă la proiectul european'', a declarat joi Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, adăugând că Juncker va discuta în cursul acestei zile cu premierul Conte, căruia îi urează succes în formarea unui nou cabinet.
Pe de altă parte, Mina Andreeva i-a amintit premierului italian să nominalizeze cât mai repede comisarul european din partea Italiei pentru viitoarea Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen.
La rândul său, ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a declarat că noua coaliţie guvernamentală italiană formată din Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S) este o veste bună pentru UE şi că el este bucuros să vadă că un guvern ''stabil şi progresist'' va fi instalat la Roma.
Această nouă coaliţie izolează pe scena politică italiană partidul de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvivi. Acesta a avut relaţii dificile cu Bruxelles-ul din cauza politicilor sale economice cu un pronunţat caracter social şi a măsurilor sale de oprire a migraţiei ilegale. Acestea i-au sporit popularitatea în rândul italienilor, astfel că în urma neînţelegerilor repetate cu M5S a decis să rupă coaliţia de guvernare, sperând că vor fi convocate alegeri anticipate pe care le-ar fi câştigat uşor. Dar în final Salvini a pierdut pariul, M5S aliindu-se cu PD.
''Vor putea evita votul o vreme, dar mai devreme sau mai târziu cuvântul le va reveni italienilor'', a scris Salvini miercuri seară pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei EFE.
Principalul său aliat în UE, premierul ungar Viktor Orban i-a adresat o scrisoare în care îi mulţumeşte pentru eforturile sale ''în beneficiul Italiei şi al întregii Europe, inclusiv al Ungariei''.
''Noi, ungurii, nu vom uita niciodată că tu ai fost primul lider vest-european care a încercat să oprească migraţia ilegală să inunde Europa prin Marea Mediterană. Indiferent de viitoarele evoluţii politice în Italia şi a faptului că aparţinem unor grupuri politice europene diferite, noi te considerăm un camarad de arme în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine a Europei şi oprirea migraţiei'', mai menţionează Orban în scrisoarea trimisă lui Salvini, citată de agenţia MTI.
Eliminarea lui Matteo Salvini din guvernul de la Roma nu este văzută cu ochi buni la Budapesta
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează