Deputatul PSD de Giurgiu Elena Dinu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că angajarea răspunderii Guvernului pe bugetul de stat este o sfidare la adresa românilor şi o dovadă de impotenţă potrivit Agerpres.
"Este prima oară când bugetul nu se aprobă prin dezbatere, acesta era apanajul Parlamentului. Orice guvern ar fi la putere, chiar şi minoritar, negociază cu grupurile parlamentare, pentru că nimeni nu este în Parlament să arunce în aer ţara, toată lumea vrea ca bugetul de stat să fie aprobat, ca instituţiile şi unităţile administrativ-teritoriale să-şi poată face la rândul lor bugetele, să-şi poată desfăşura activitatea viitoare. Faptul că acest Guvern, pentru prima dată în istorie, îşi asumă răspunderea pe buget, mi se pare o sfidare şi maximă aroganţă la adresa românilor şi un semn de impotenţă, pentru că puteau să vină la negocieri cu toate grupurile parlamentare", a declarat deputatul Elena Dinu.
Ea spune că în bugetul pentru anul viitor "scad drastic fondurile pentru PNDL, se intenţionează ca Fondul de dezvoltare şi investiţii să numai fie un proiect viabil", este "plafonată majorarea pensiilor, a salariului minim şi lăsăm profesorii fără bani".
La rândul său, senatorul PSD de Giurgiu Cristian Marciu a precizat că fondurile pentru programele de dezvoltare locală vor fi reduse în bugetul pe anul 2020, faţă de anii 2019 şi 2018, ceea ce va împiedica dezvoltarea localităţilor rurale.
"Am văzut şi noi cifrele care vor sta la baza bugetului şi una dintre nemulţumiri este aceea legată de fondurile de finanţare pentru programele de dezvoltare locală, care în bugetul anului 2020 vor fi mai mici decât în 2019 şi 2018. Încă nu au înţeles că acest program era menit să dezvolte localităţile rurale şi oraşele mici, reducând decalajul faţă de marile oraşe ale ţării. Probabil că într-un nou ciclu electoral, despre care mă aştept să fie cât mai curând, acest program să prindă din nou viaţă. În această perioadă am citit şi comparat cele două programe de guvernare, al Guvernului Orban şi al PSD. Dacă primul este o înşiruire de fraze care exprimă intenţia de a face, programul PSD era bazat pe cifre concrete care aveau la bază şi sursa de finanţare în toate domeniile", a încheiat senatorul Cristian Marciu.
Elena Dinu: Asumarea bugetului este o sfidare şi o dovadă de impotenţă
Explorează subiectul
Articole Similare

244
Ilie Bolojan, lămuriri despre scrisoarea adresată Curţii Constituţionale
244

574
Avertisment de la vârful BNR: Fără independență față de Guvern, politica monetară ratează lupta cu inflația
574

1.471
Scandal în Parlament, între PNL şi USR, după ce legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române a fost retrasă - Pălărie: Retragerea, pentru reacţia mea fermă / Fenechiu: Indecenţă, lipsă de colegialitate
1.471

43
Ilie Bolojan: "Ciprian Ciucu are toată susținerea noastră pentru problemele Capitalei"
43

60
VIDEO Senatorul Clement Sava: “România s- a ales cu banane din tratatul Mercosur”
60

1.624
Bolojan pune frână ajutoarelor pentru pensionari cerute de PSD: astfel de inițiative „nu fac decât să tensioneze”
1.624

154
Bolojan lovește în UDMR: locuitorii din Covasna și Harghita nu ar fi nemulțumiți din cauza impozitelor mărite, ci din cauza unor mize politice legate de Ungaria
154

30
VIDEO Ce spune premierul Bolojan despre restricționarea accesului tinerilor la rețelele de socializare
30

2.516
VIDEO Ilie Bolojan îi răspunde șefei ÎCCJ după atacurile la adresa sa: 'Mi s-a părut de bun simț. Nu le-am cerut să dea o sentință sau alta'
2.516

1.852
VIDEO Ilie Bolojan strânge și mai tare cureaua: "Noi nu mai putem consuma decât ceea ce ne putem permite"
1.852

2.944
Bolojan taie banii primăriilor și le spune să se descurce - Amenințări cu reorganizarea administrativă
2.944

1.869
VIDEO Cade Guvernul Ilie Bolojan? Premierul vorbește de testul final pentru coaliție: „Urmează săptămâni importante!”
1.869

1.975
VIDEO Ilie Bolojan răspunde atacurilor lui Hubert Thuma: Când nu voi mai fi premier va fi o ușurare
1.975

















Comentează