Grupul OMV Petrom a informat joi că împreună cu firma Eldrive, cel mai mare operator de puncte de încărcare electrice din regiune, va instala 30 de puncte de încărcare rapidă pentru maşinile electrice la benzinăriile din România şi Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă al companiei, notează Agerpres,
Ca urmare a acestei iniţiative, România şi Bulgaria vor fi conectate printr-o infrastructură de puncte de încărcare rapidă de 50 de kW, situate, în mod accesibil, în staţiile din reţeaua OMV. Eldrive va instala şi va fi operatorul punctelor de încărcare.
OMV Petrom a precizat că primele două staţii staţii din cadrul acestui proiect au fost deja instalate în două staţii de carburanţi OMV din Bulgaria, în Daskalovo (autostrada Struma) şi şoseaua Golyamokonarsko (în apropiere de Plovdiv) şi au avut, deja, primii clienţi.
Implementarea întregului proiectul va dura aproximativ doi ani. Noua reţea de staţii de încărcare le va permite şoferilor să încarce până la 80% din bateria vehiculelor electrice, în aproximativ 40 de minute, în cadrul unui ciclu de încărcare rapidă.
"Credem că viitorul mobilităţii va presupune un mix de carburanţi, convenţionali şi alternativi şi, în acelaşi timp, sustenabili din punct de vedere economic şi al mediului. În ceea ce priveşte soluţiile alternative, pentru autoturisme şi vehiculele uşoare, pe distanţe scurte, maşinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele şi transport pe distanţe mai mari, luăm în considerare ca potenţiale soluţii CNG şi LNG, care au o eficienţă energetică mai mare şi emisii mai scăzute. Ne bucurăm să oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi încărca rapid vehiculele electrice în timp ce beneficiază de celelalte servicii oferite în staţiile noastre de carburanţi", a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
În urmă cu trei ani, OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot, a instalat primul punct de încărcare rapidă pentru maşinile electrice, într-o staţie de distribuţie carburanţi OMV.
"Noile staţii de încărcare le vor permite proprietarilor de vehicule electrice să circule fără griji în Bulgaria, România şi între cele două ţări. Suntem foarte mândri că Eldrive nu este doar cea mai mare reţea de încărcare din regiune pentru maşini electrice, ci şi una dintre cele mai mari reţele din Sud-Estul Europei. Parteneriatul cu OMV Petrom reprezintă o mare recunoaştere pentru noi şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm la acest proiect", a declarat Stefan Spassov, CEO Eldrive.
OMV Petrom este prezent pe piaţa de distribuţie de carburanţi în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, operând o reţea de 800 de staţii de alimentare sub mărcile OMV şi Petrom. La finalul anului trecut erau, în România, aproximativ 400 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, în timp ce numărul de vehiculele electrice şi hibrid nou înmatriculate în primele patru luni ale anului 2020 reprezenta 2,75% din numărul de vehicule înmatriculate.
Reţeaua Eldrive are peste 210 puncte de încărcare în Bulgaria şi România. Reţeaua funcţionează prin aplicaţia smartphone Eldrive, cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea informaţii în timp real despre locaţia, tipul, preţul şi starea staţiei alese precum şi pentru a efectua plata.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 800 benzinării, la sfârşitul lunii martie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Eldrive și OMW Petrom vor deschde 30 de stații de încărcare pentru mașini electrice în România și Bulgaria
Explorează subiectul
Articole Similare

364
Trump lovește un important partener strategic: majorare dură pe taxele vamale pentru bunurile importate din Coreea de Sud
364

204
Cât de mult va crește aurul în acest an. Băncile anticipează creșteri record
204

301
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
301

910
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
910

42
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
42

1.120
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
1.120

49
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
49

978
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
978

41
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
41

18
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
18

685
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
685

57
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
57

2.228
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.228

















Comentează