Echipa Union Berlin va avea spectatori pe stadion după şapte luni, la meciul de acasă cu RB Leipzig, de sâmbătă, din ultima etapă a Bundesligii, fiind permis accesul a 2.000 de fani, graţie deciziei favorabile de luni a autorităţilor din capitala Germaniei, transmite AFP.
Niciun alt club de primă divizie nu a anunţat până acum revenirea suporterilor, când au rămas de disputat doar etapa a 34-a, ultima, şi tradiţionalul baraj de promovare/retrogradare, în două manşe, între echipa pe locul 16 în prima ligă şi cea de pe locul 3 în eşalonul secund.
Union, aflată pe poziţia a 7-a în clasament, va primi vizita lui Leipzig, care va încheia pe locul 2. Meciul este important pentru gazde, care îşi propun să apere această poziţie ce le-ar asigura calificarea în Conference League, noua competiţie înfiinţată de UEFA.
Micul stadion "An der Alten Foersterei", cunoscut ca unul dintre cele mai fierbinţi din Germania, nu a primit niciun spectator de pe 24 octombrie.
După o foarte timidă redeschidere în octombrie, care a durat trei etape în cazul celor mai norocoase cluburi, Bundesliga a închis din nou stadioanele la venirea celui de-al doilea val de Covid-19. Singurul club de primă divizie care nu a primit deloc spectatori din martie 2020 este Bayern Munchen.
După 7 luni de absență, Union Berlin va avea spectatori la meciul din ultima etapă a Bundesligii
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Andrea Gaudenzi a fost reales președinte al ATP pentru un al treilea mandat
1

8
Emma Răducanu s-a calificat în semifinale la Transylvania Open
8

26
Jocurile Olimpice: Echipa finlandeză de hochei, afectată de un virus. Meciul împotriva Canadei a fost amânat
26

1.959
VIDEO Radu Miruță anunță controale ample la CSA Steaua: 'Se descoperă lucruri noi aproape zilnic'
1.959

16
Sportivii vor primi cele mai scumpe medalii din istoria Jocurilor Olimpice, la ediția de iarnă din Italia
16

7
NBA: Anthony Davis ajunge la Washington într-un schimb amplu
7

19
Bayern Munchen l-a împrumutat pe francezul Boey la Galatasaray
19

158
Adrian Mititelu, victorie în instanță. Decizie în procesul pentru palmares al Universității Craiova
158

26
VIDEO Denis Drăguş a marcat două goluri pentru Gaziantep în Cupa Turciei
26

2.485
Detalii de ultim moment despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Selecționerul mai rămâne în spital câteva zile. De ce a ajuns pe mâna medicilor
2.485

37
Flacăra olimpică a sosit la Milano, înaintea ceremonia de deschidere
37

149
Gigi Becali a făcut toate calculele după ce FCSB a părăsit Europa League. Câți bani mai primește
149

62
Scandal uriaș în SUA. Nike, acuzată de discriminarea albilor
62

















Comentează