Autorităţile turce au anunţat miercuri că, în urma intensificării operaţiunilor antidrog, au confiscat în primele nouă luni ale anului stupefiante care ar fi valorat peste 460 milioane de dolari pe piaţa neagră, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Potrivit Ministerului de Interne, confiscările de heroină şi cocaină au crescut cu 51%, iar cele de ecstasy cu 245% faţă de anul anterior.
Turcia se află pe aşa-numita rută balcanică de trafic de droguri, folosită pentru aprovizionarea Occidentului cu narcotice din Asia şi Orientul Mijlociu, inclusiv cu heroină din Afganistan.
Comunicatul Ministerului de Interne subliniază că traficul de droguri constituie una din principalele surse de finanţare pentru grupările teroriste.
În cursul acestui an, numărul operaţiunilor antidrog desfăşurate de poliţie a crescut cu 31%, iar cel al arestărilor cu 28%, mai arată comunicatul.
În ultimii ani, Turcia şi-a intensificat operaţiunile antidrog în urma creşterii consumului de stupefiante şi a numărului de decese provocate de marijuana sintetică.
Droguri în valoare de 460 de miloane de dolari au fost cofiscate în acest an, în Turcia
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează