Influentul senator republican Lindsey Graham a prezentat marţi un proiect de lege care ar interzice avortul pe întreg teritoriul Statelor Unite după 15 săptămâni de sarcină, care a stârnit proteste imediate din partea taberei preşedintelui Joe Biden, notează AFP, potrivit Agerpres.
Dreptul la avort se află în centrul dezbaterilor politice de la decizia Curţii Supreme din iunie, care a lăsat fiecare stat liber să-l interzică pe teritoriul lor.
Senatorul american Lindsey Graham, un apropiat al lui Donald Trump, a lăudat marţi meritele proiectului său de lege, insistând că oferă o soluţie "consensuală" asupra acestei chestiuni.
Interzicând avortul după 15 săptămâni, America "ar fi din punct de vedere federal la un nivel destul de coerent cu restul lumii", a subliniat congresmanul din Carolina de Sud în cursul unei conferinţe de presă. El a dat în repetate rânduri exemplul Franţei, unde termenul pentru întreruperea voluntară a sarcinii este de 14 săptămâni.
"În general, este mai degrabă văzut ca un lucru bun să fii la fel de nesăbuit ca francezii", a glumit senatorul.
Textul prevede, cu toate acestea, să lase în vigoare toate interdicţiile privind avortul adoptate de o serie de state conservatoare de la decizia Curţii Supreme.
Deşi mai moderat decât multe propuneri republicane pe această temă, proiectul de lege le oferă conservatorilor posibilitatea de a-şi îndulci mesajul către alegătorii americani, majoritari în favoarea dreptului la avort, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
El a determinat reacţia imediată a taberei democrate, care mizează pe acest subiect pentru a-şi mobiliza baza în vederea acestor alegeri, tradiţional periculoase pentru partidul aflat la guvernare.
Textul "ar priva femeile de drepturile lor în toate cele 50 de state", a denunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
"Nu vă faceţi iluzii: dacă republicanii au şansa, se vor asigura că vor adopta legi şi mai draconice decât acest proiect", a adăugat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, citată de AFP.
Dreptul la avort în SUA: Propunerea făcută de un apropiat al lui Donald Trump
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează