Un tânăr dintr-o comună din Alba este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi rănirea sau schingiuirea animalelor după ce fi folosit o armă cu aer comprimat şi ar fi rănit un câine care aparţine unui consătean, potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, potrivit Agerpres.
Sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Alba, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au efectuat vineri 3 percheziţii domiciliare, în vederea obţinerii de probe în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă, fără drept şi rănirea sau schingiuirea animalelor, care ar fi fost săvârşite de un tânăr de 20 de ani, din Crăciunelu de Jos.
"Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite două arme cu aer comprimat, precum şi 1.380 de proiectile, de calibrul 4,5 mm, deţinute ilegal. Bărbatul este bănuit că, la data de 13 octombrie 2022, ar fi folosit o astfel de armă şi ar fi rănit un câine care aparţine unui cetăţean din comuna Crăciunelu de Jos", se menţionează în comunicat.
Armele şi muniţia au fost indisponibilizate, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care bărbatul a intrat în posesia lor, precum şi pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în activitatea infracţională.
Două arme cu aer comprimat şi aproape 1.400 de proiectile, descoperite la un tânăr după ce a rănit un câine
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

57
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
57

231
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
231

1.975
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
1.975

55
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
55

37
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
37

963
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
963

66
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
66

1.124
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.124

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

192
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
192

50
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
50

4.226
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.226

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează