Doru-Claudian Frunzulică a fost numit în funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, printr-o decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă.
Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Doru-Claudian Frunzulică a fost anterior europarlamentar PSD. A fost primul eurodeputat român care a primit MEP AWARDS, cea mai înaltă distincție pentru eurodeputati în 2018, secțiunea dezvoltare, și singurul eurodeputat român, membru al Comisiei speciale privind terorismul, cu cele mai multe amendamente acceptate pe Raportul privind terorismul al Parlamentului European.
Doru-Claudian Frunzulică a fost numit secretar de stat şi şef al Departamentului pentru armamente din cadrul MApN
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
VIDEO Ilie Bolojan anunță reducerea accizei la motorină: 'Dacă vrem să avem efect, trebuie să intervenim unde au fost creșteri mari' / Premierul vorbește și de un fond de solidaritate
0

444
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
444

24
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
24

825
Nicușor Dan: 'Proiectul european trebuie să se concentreze, înainte de toate, pe oameni'
825

2.929
'Este mai rău decât Putin' - Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
2.929

720
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
720

4.269
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
4.269

1.808
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.808

41
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
41

2.025
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
2.025

4.444
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.444

5.564
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
5.564

76
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
76
















Comentează