Germania urmează să renunţe la o lege veche de zeci de ani care le permite adolescenţilor de 14 şi 15 ani să consume legal alcool în compania părinţilor lor, transmite luni DPA, conform Agerpres.
Un proiect de lege, consultat luni de DPA, prevede interzicerea consumului de bere şi vin sub supraveghere de către minori, începând cu vârsta de 14 ani. Germania are legi relativ permisive privind consumul de alcool de către minori, consumul şi cumpărarea de bere, vin şi vin spumant fiind legale încă de la vârsta de 16 ani.
Regulamentul privind consumul de alcool sub supraveghere de la vârsta de 14 ani datează din 1952, dar miniştrii sănătăţii din toate landurile germane au solicitat o interdicţie anul trecut din cauza riscului de dependenţă.
Ministrul Tineretului, Karin Prien, include abrogarea măsurii în proiectul său de lege privind bunăstarea copiilor şi tinerilor.
Consumul de alcool sub supraveghere "slăbeşte protecţia tinerilor împotriva pericolelor abuzului de alcool şi, prin urmare, contrazice obiectivele guvernului federal de a preveni mai bine dependenţa", se arată în proiectul de lege.
"Excepţia din Legea privind protecţia tinerilor, care permite consumul sau achiziţionarea de băuturi alcoolice de către tinerii de 14 şi 15 ani însoţiţi de o persoană cu răspundere părintească, va fi eliminată."
Proiectul de lege urmează să fie discutat cu experţi din asociaţiile industriale şi necesită aprobarea Cabinetului şi a ambelor camere ale
parlamentului. Nu este încă clar când ar putea intra în vigoare, mai notează DPA.




























Comentează