Donald Trump râvnește la cea mai mare insulă din Europa: Serviciile secrete cataloghează SUA drept o mare amenințare

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-12-2025 19:00

Actualizat: 13-12-2025 19:03

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: ifeelstock / Alamy / Profimedia

Serviciile de informaţii daneze au acuzat Statele Unite că îşi folosesc puterea economică pentru a „impune propria voinţă” şi că ameninţă cu folosirea forţei militare chiar împotriva aliaţilor, notează The Guardian. Precauția serviciilor secrete din Danemarca este justificată de faptul că Donald Trump insistă cu preluarea Groenlandei, cea mai mare insulă din Europa, un teritoriu autonom care ține de Danemarca, informează News.ro.

Comentariile, formulate în evaluarea anuală publicată săptămâna aceasta, marchează prima dată când Serviciul de Informaţii al Apărării Danemarcei (DDIS) include SUA pe lista ameninţărilor la adresa ţării. Danemarca, avertizează raportul, se confruntă cu „ameninţări tot mai grave şi provocări de politică de securitate mai serioase ”.

SUA își amenință inclusiv aliații

Raportul arată că SUA „folosesc acum puterea lor economică şi tehnologică drept instrument de influenţă, inclusiv împotriva aliaţilor şi partenerilor”.

De asemenea, se menţionează că rivalitatea dintre marile puteri - Rusia, China şi Statele Unite - „se desfăşoară tot mai mult în Arctica”, o regiune a cărei importanţă strategică creşte pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Rusia şi Occident. Această evoluţie reprezintă o ameninţare specifică pentru Danemarca, care a administrat anterior Groenlanda drept colonie şi continuă să îi controleze politica externă şi de securitate.

„Creşterea competiţiei dintre marile puteri în Arctica a sporit semnificativ atenţia internaţională asupra regiunii”, se arată în raport. „Acest lucru este valabil în special pentru interesul tot mai mare al Statelor Unite faţă de Groenlanda şi importanţa acesteia pentru securitatea naţională a SUA”, notează documentul.

Raportul adaugă că această atenţie sporită creşte şi ameninţarea spionajului, inclusiv a celui cibernetic, precum şi a tentativelor de influenţare a tuturor componentelor Regatului Danemarcei. Groenlanda rămâne parte a comunităţii sau regatului danez.

Trump: Europa se confruntă cu o ștergere civilizațională

Săptămâna trecută, noul document de politică privind Strategia Naţională de Securitate a SUA, cu o introducere semnată de Trump, susţinea că Europa se confruntă cu o „ştergere civilizaţională” în următoarele două decenii din cauza migraţiei şi a integrării în UE şi argumenta că SUA trebuie să „cultive rezistenţa” pe continent faţă de „traiectoria actuală a Europei”.

Documentul a apărut într-un context de tensiuni deja ridicate între SUA şi Danemarca, după ce Trump a afirmat în repetate rânduri, pe parcursul ultimului an, că doreşte să preia controlul asupra Groenlandei.

La începutul acestui an, vicepreşedintele JD Vance a vizitat baza militară americană Pituffik şi a acuzat Danemarca că „nu a făcut o treabă bună” în Groenlanda. În august, o presupusă campanie de influenţă a SUA în Groenlanda a determinat Danemarca să îl convoace pe însărcinatul cu afaceri al SUA. Ca un simbol grăitor al schimbării relaţiei dintre Danemarca şi SUA - tradiţional cel mai mare şi mai important aliat al său - s-a dezvăluit recent că Copenhaga a instituit un „serviciu de noapte”, însărcinat să monitorizeze declaraţiile şi acţiunile imprevizibile ale lui Trump.

Utilizarea forței militare împotriva aliaților nu este exclusă

În pofida avertismentelor din raport, şeful DDIS, Thomas Ahrenkiel, a declarat că SUA rămân cel mai apropiat aliat al Danemarcei.

„Statele Unite au fost şi continuă să fie garantul securităţii Europei prin implicarea lor în alianţa transatlantică, prin prezenţa în Europa şi prin umbrela nucleară americană”, a declarat el pentru postul de radio DR.

„Statele Unite îşi folosesc puterea economică, inclusiv ameninţările cu tarife ridicate, pentru a-şi impune voinţa, iar posibilitatea utilizării forţei militare – chiar şi împotriva aliaţilor – nu mai este exclusă”, se arată în raport.

Raportul avertizează, de asemenea, asupra incertitudinii legate de rolul SUA ca „garant al securităţii europene”, despre care afirmă că va spori „disponibilitatea Rusiei de a-şi intensifica atacurile hibride împotriva NATO”. Se adaugă că „ameninţarea militară din partea Rusiei la adresa NATO va creşte, chiar dacă în prezent nu există o ameninţare a unui atac militar convenţional împotriva Regatului Danemarcei”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri