Donald Trump îl va primi joi pe adjunctul procurorului general al SUA, Rod Rosenstein, a cărui plecare este adusă în discuţie cu insistenţă după publicarea unor informaţii potrivit cărora ar fi sugerat în 2017 îndepărtarea de la putere a preşedintelui american pentru incapacitatea de a guverna, transmite AFP preluată de Agerpres.
Donald trump şi Rod Rosenstein au avut, la solicitarea celui din urmă, "o lungă conversaţie pe marginea recentelor articole din presă", a afirmat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.
"Deoarece preşedintele se află la Adunarea Generală a ONU", la New York, "se vor întâlni joi, după ce preşedintele va reveni la Washington", a precizat purtătoarea de cuvânt într-un comunicat.
Rod Rosenstein ocupă o poziţie crucială pentru că supraveghează ancheta procurorului special Robert Mueller asupra suspiciunilor de înţelegere secretă, în 2016, între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Kremlin.
Adjunctul procurorului general al SUA a dezminţit cu fermitate vineri că ar fi evocat în 2017, în timpul unei reuniuni interne, posibilitatea îndepărtării de la putere a preşedintelui Donald Trump, prin invocarea celui de-al 25-lea Amendament al Constituţiei americane, aşa cum a informat New York Times.
Jurnalul se bazează pe mai multe surse, fie informate direct despre aceste discuţii, fie care au consultat note luate de agenţi ai FBI.
Potrivit publicaţiei, Rod Rosenstein ar fi sugerat, în primăvara lui 2017 - la scurt timp după demiterea neaşteptată a şefului FBI, James Comey, de către preşedintele american -, în faţa martorilor că Donald Trump ar trebui să fie înregistrat fără ştirea acestuia pentru a se vedea 'haosul' care domneşte la Casa Albă.
El ar fi încercat atunci să convingă alţi membri ai cabinetului să lanseze procedura de destituire a preşedintelui, niciodată utilizată în Statele Unite, prevăzută de la al 25-lea Amendament, potrivit New York Times
Donald Trump îl va primi joi pe adjunctul procurorului general al SUA, Rod Rosenstein
București
12°C
Articole Similare

45
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
45

30
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
30

1.055
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.055

1.450
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.450

99
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
99

1.842
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.842

1.504
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.504

5.767
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.767

12.273
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.273

5.160
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.160

4.610
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.610

1.840
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.840

12.252
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.252

















Comentează