Cântăreţul şi chitaristul Tom Verlaine, fostul lider al trupei Television şi o figură emblematică a scenei punk-rock, a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat sâmbătă familia sa, potrivit AFP.
Fiica sa, Jesse Paris Smith, născută dintr-o relaţie cu Patti Smith, o vedetă a scenei muzicale din acea perioadă, a anunţat decesul publicaţiei New York Times, fără a preciza cauza morţii lui Verlaine, cu excepţia precizării că aceasta a survenit în urma unei "boli scurte".
Pe numele real Thomas Miller, cântăreţul a decis să se numească Tom Verlaine, în semn de omagiu faţă de Paul Verlaine, poetul francez al cărui lirism a încercat să îl insufle versurilor sale, în timp ce cânta la chitară în felul său eteric şi agresiv. Rezultatul a fost primul său album important: "Marquee Moon", lansat în 1977, informează Agerpres.
Single-ul omonim, cu o durată de aproape zece minute, ilustra bogăţia unei mişcări care a creat numeroase teritorii muzicale, de la Ramones la Talking Heads, trecând prin Blondie. Cu toţii au mers la aceeaşi "biserică" pentru a-şi predica mesajul: CBGB, clubul febril din cartierul newyorkez Lower East Side, unde s-au petrecut cele mai frumoase momente ale punk rock-ului.
Deşi trupa Television a avut un succes comercial relativ, "Marquee Moon" figurează încă pe un loc fruntaş în topuri precum Rolling Stone, NME şi Pitchfork. După două albume, formaţia s-a destrămat, iar Verlaine a lansat o duzină de solo-uri, colaborând în acelaşi timp cu numeroşi artişti, precum David Bowie şi Patti Smith.
Dispariţia sa vine în contextul în care luna ianuarie fusese deja una tristă pentru lumea muzicii, după decesele recente ale muzicienilor Jeff Beck şi David Crosby.
Doliu în lumea muzicii: o legendă a muzicii punk-rock a încetat din viață
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
3

19
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
19

25
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
25

46
Papa Leon al XIV-lea respinge afirmațiile că Dumnezeu justifică războiul
46

131
Meloni condamnă 'o ofensă adusă credincioşilor', după ce Patriarhul latin a fost împiedicat să celebreze slujba de Florii
131

1.322
Niciodată nu a mai fost aşa. Se adevereşte cel mai rău scenariu prinvind soarta gheţii din Arctica
1.322

48
Peste 46.000 de oameni au cântat simultan în România și R. Moldova de Ora Pământului 2026
48

107
Sanctuarul pentru urși din Belița își redeschide porțile: vizitatorii sunt așteptați din 1 aprilie
107

19
Două noi expoziții de artă contemporană, deschise la Palatul Mogoșoaia în primul weekend din aprilie
19

4.150
Cât costă o pâine de la brutăria Laurei Cosoi și care-i ingredientul vedetă / Părerea cumpărătorilor
4.150

8.538
A murit cântăreața care a adus spiritul muzicii grecești și în sufletele multor români
8.538

17.350
Calvarul trăit de Mihaela Rădulescu în Austria: cum a ajuns hărțuită de oameni ce aveau în casă 'o colecție de simboluri naziste'
17.350

138
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
138
















Comentează