Preşedintele Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), Patrice Motsepe, a precizat că organizaţia pe care o conduce "va respecta orice decizie" luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne cu privire la finala Cupei Africii pe Naţiuni, informează EFE, potrivit Agerpres.
Motsepe a făcut această declaraţie duminică, la finalul reuniunii Comitetului Executiv al CAF care a avut loc la Cairo, după ce organizaţia pe care o conduce a deposedat Senegalul, pe 17 martie, de titlul cucerit la CAN 2025, atribuindu-l ceilalalte finaliste, Marocul.
În acest context, preşedintele CAF a declarat presei că, în ceea ce priveşte acest caz, ''nu putem spune nimic ce nu am spus deja", sugerând că până când nu va exista o decizie a TAS, nu va aprofunda problema.
"Suntem 54 de federaţii de pe întreg continentul; trebuie să mergem mai departe, lucrând pentru a îmbunătăţi fotbalul african", a afirmat el.
Pe lângă abordarea problemei Senegalului, Motsepe a anunţat îmbunătăţiri ale statutelor şi regulamentelor CAF pentru a "consolida încrederea în arbitri, operatorii VAR şi organele judiciare ale organizaţiei".
Federaţia Senegaleză de Fotbal a descris decizia de retragere a titlului drept ''cel mai flagrant şi fără precedent jaf administrativ din istoria sportului nostru'" şi a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de la care aşteaptă o hotărâre în iulie, aşa cum s-a anunţat joia trecută.
Modificarea rezultatului finalei Cupei Africii pe Naţiuni se bazează pe o încălcare a regulamentului competiţional care, potrivit CAF, a fost comisă de echipa senegaleză atunci când a părăsit temporar terenul de joc în timpul prelungirilor, în semn de protest faţă de un penalty acordat Marocului, când scorul era încă 0-0.
Deşi marocanii au ratat o lovitură de pedeapsă şi apoi au primit un gol care i-a costat victoria, rezultatul oficial este în prezent de 3-0 la "masa verde" pentru Maroc, acordat de CAF, în aşteptarea unei decizii TAS, în urma unui apel depus de Federaţia senegaleză, care continuă să sărbătorească titlul revocat, aşa cum a făcut-o şi sâmbătă, pe Stade de France, la meciul amical cu Peru.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir)




























Comentează