Doi minori cu vârste de 15, respectiv 17 ani, şi trei tineri cu vârste de 18, 19, respectiv 21 de ani, din municipiul Giurgiu, sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuă după ce, în perioada martie - aprilie, au pătruns prin efracţie într-un magazin, într-un sediu de firmă şi în două unităţi şcolare de unde au sustras echipamente IT potrivit Agerpres.
"În perioada 29 martie - 23 aprilie, doi minori cu vârste de 15, respectiv 17 ani şi trei tineri de 18, 19 şi 21 de ani au pătruns pe timp de noapte prin efracţie în incinta unui magazin, într-un sediu al unei firme şi în incinta a două unităţi de învăţământ din municipiul Giurgiu, de unde au sustras echipamente IT, respectiv mai multe unităţi centrale, monitoare, laptop-uri, iar după comiterea faptelor, în funcţie de participarea fiecăruia, tinerii şi-au împărţit bunurile sustrase. Cei cinci au fost identificaţi de poliţişti, iar doi dintre aceştia, respectiv minorul de 17 ani şi tânărul de 19 ani au fost reţinuţi şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Giurgiu, ceilalţi trei sunt cercetaţi în stare de libertate, toţi cei cinci fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuă", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de IPJ Giurgiu.
La cercetări au participat poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu care au reuşit probarea activităţii infracţionale pentru fiecare participant.
Doi minori şi trei tineri din din Giurgiu, cercetaţi pentru furt în formă continuă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.485
Alertă alimentară în România. Zeci de kilograme de carne de pui retrase din magazine din cauza suspiciunii de contaminare cu Salmonella
2.485

41
Cauza probabilă a incendiului de la o fabrică de polistiren a fost stabilită: ce spune ISU Arad
41

1.970
Ministrul Florin Manole pune în fața premierului Bolojan "armata" de pensionari și copii: Nu vom renunța! România are bani! / PSD merge înainte cu pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile
1.970

27
Universitatea Ovidius organizează o campanie de promovare a ofertei educaţionale adresată elevilor din şapte judeţe
27

2.201
Boicot la simularea examenului de Evaluare Națională: profesorii din mai multe școli refuză să participe și protestează față de măsurile Guvernului
2.201

28
VIDEO FOTO Poluare pe Nistru: România trimte materiale de intervenție și specialiști
28

1.129
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
1.129

34
Fermierii, așteptați la APIA să completeze cererile de plată pentru anul 2026
34

36
Accident în Suceava între un microbuz şi un autoturism. Trei persoane sunt implicate
36

3.359
Salarii care trec de 10.000 de lei. În ce domenii sunt cele mai bănoase meserii din România
3.359

9.070
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
9.070

67
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
67

5.987
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
5.987
















Comentează