Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran, a relatat luni postul de radio de stat, conform dpa, conform Agerpres.
Bărbaţii au fost spânzuraţi în cursul dimineţii de luni, conform relatărilor sistemului judiciar. Ei au fost numiţi "elemente ale grupării teroriste de ipocriţi" - o referinţă la gruparea Mujahedinii Poporului.
Ei au fost acuzaţi că au plănuit atacuri, a precizat agenţia de ştiri Fars, citând sistemul judiciar. Autorităţile ar fi confiscat arme de la inculpaţi.
Activiştii pentru drepturile omului i-au descris drept prizonieri politici. "Au fost ţinuţi în izolare prelungită, supuşi torturii şi li s-a refuzat accesul la consiliere juridică", a scris Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul organizaţiei Iran Human Rights (IHRNGO), pe reţeaua X.
Scopul declarat al grupului, fondat în 1981 şi aflat în exil, este răsturnarea sistemului de guvernământ din Iran.
Organizaţia este, însă, extrem de controversată şi este în mare parte respinsă de figuri ale opoziţiei atât din interiorul, cât şi din afara Iranului.
De la izbucnirea războiului, sistemul judiciar iranian a reprimat dur criticii săi. Mai mulţi bărbaţi au fost executaţi de atunci pentru presupus spionaj în numele Israelului.
Organizaţiile pentru drepturile omului critică de mult timp utilizarea pedepsei cu moartea în Iran. Acestea acuză autorităţile că folosesc execuţiile în principal ca mijloc de intimidare.
Anul trecut, peste 2.000 de persoane au fost executate, conform agenţiei de ştiri a Activiştilor pentru Drepturile Omului din Iran (HRANA) - mai mult decât în orice alt moment din ultimele decenii.




























Comentează