Guvernul spaniol a ordonat închiderea spaţiului său aerian pentru zborurile din SUA care participă la operaţiunea militară împotriva Iranului, informează luni EFE, potrivit Agerpres.
Bazele aeriene spaniole
Spania interzice, de asemenea, utilizarea bazelor sale aeriene Rota şi Moron de către aeronavele americane şi nu autorizează aeronavele staţionate în ţări terţe europene să utilizeze spaţiul aerian spaniol, potrivit unei relatări publicate luni de ziarul El Pais şi confirmat pentru EFE de surse din domeniul apărării.
Închiderea spaţiului său aerian, care obligă avioanele militare să ocolească Spania, ţară membră a NATO, în drum spre ţintele lor din Orientul Mijlociu, nu include situaţii de urgenţă, a adăugat El Pais, citat de Reuters.
"Această decizie face parte din decizia deja luată de guvernul spaniol de a nu participa sau contribui la un război iniţiat unilateral şi împotriva dreptului internaţional", a declarat ministrul economiei, Carlos Cuerpo, într-un interviu acordat postului de radio Cadena Ser, când a fost întrebat dacă decizia de a închide spaţiul aerian al Spaniei ar putea înrăutăţi relaţiile cu Statele Unite.
Tensiuni îmtre Washington și Madrid
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a fost unul dintre "cei mai vocali oponenţi ai atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului, descriindu-le drept imprudente şi ilegale.
Refuzul Spaniei de a permite utilizarea acestor baze, care sunt operate în comun cu SUA în baza unui acord bilateral, a amplificat tensiunile dintre cele două guverne şi l-a făcut pe preşedintele american Donald Trump să critice în mod repetat autorităţile spaniole.
Cu toate acestea, guvernul spaniol a rămas ferm în opoziţia sa faţă de intervenţia SUA şi Israelului în Iran şi utilizarea acestor baze în acest scop, argumentând că războiul încalcă dreptul internaţional, în ciuda ameninţărilor lui Trump de a impune un embargou comercial Spaniei.




























Comentează