Doi dintre suporterii greci, răniți în accidentul din Timiș, sunt transportați în Grecia cu o aeronavă militară: Cel de-al treilea rănâne încă internat în spital

Autor: Diana Pană

Publicat: 29-01-2026 10:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Doi dintre suporterii greci răniţi în accidentul din judeţul Timiş sunt transportaţi, joi, în ţara lor, cu o aeronavă militară care pleacă de la Aeroportul Timişoara. Cel de-al treilea rănâne încă internat în spital, după ce miercuri târziu a avut nevoie de operaţie. Şi trupurile celor şapte suporteri care au murit vor fi duse în Grecia, după ce va avea loc o slujbă religioasă la Timişoara, potrivit news.ro.

Doi dintre cei trei supravieţuitori greci ai accidentului rutier din judeţul Timiş sunt transportaţi, joi, cu o aeronavă militară către ţara lor. Ei au plecat de la Spitalul Judeţean Timişoara către aeroportul din aceeaşi localitate cu echipaje medicale. 

Medicii au considerat că starea lor permite să fie transportaţi. Potrivit presei din Grecia, unul dintre ei va fi tratat într-un spital din Salonic, în timp ce celălalt a fost externat, după ce a fost tratat în România.

Cel de-al treilea rănit nu este încă suficient de stabil încât să suporte deplasarea. El a necesitat, miercuri seeară, o intervenţie chirurgicală.

Şi cei şapte suporteri greci care au murit în evenimentul rutier urmează a fi repatriaţi în cursul zilei de joi. Cel mai probabil, la ora 15:30 vor începe formalităţile pentru repatriere.

Prefectura Timiş anunţă că va avea loc o slujbă religiosă, oficiată de IPS Ioan Selejan, la salonul oficial în cadrul Aeroportului Timişoara.â

Cele şapte corpuri vor fi transportate înapoi în Grecia cu un zbor special al Forţelor Aeriene Elene.

Şapte persoane au murit şi trei au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau şi cu care se deplasau din Grecia către Franţa, a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Timiş. Toţi sunt suporteri grei ai echipei PAOK. 

Cauzele clare ale evenimentului rutier nu au fost încă stabilite. 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri