Consilierii locali PNL Sector 1 Dan Podaru şi Adrian Oianu îşi anunţă demisia de onoare din CL şi din poziţia de membri ai Partidului Naţional Liberal.
Ei îşi motivează gestul prin faptul că preşedintele interimar al PNL Sector 1, George Tuţă, numit în această funcţie în decembrie 2023, "a impus o politică de partid inacceptabilă, punând o presiune nejustificată" asupra consilierilor locali.
Cei doi menţionează că rămân angajaţi în susţinerea intereselor comunităţii şi că alături de alţi profesionişti "integri şi independenţi" vor lansa o nouă platformă politică locală, "adaptată nevoilor reale" ale Sectorului 1, în perspectiva alegerilor din acest an.
Printre "multiplele manifestări abuzive" ale noului lider PNL Sector 1, cei doi invocă obligaţia de a vota "un proiect ilegal, lipsit de toate avizele necesare", care prevedea reconstruirea Pieţei Matache.
"Deşi am avertizat, împreună cu Adrian Oianu, conducerea partidului asupra acestei nelegalităţi, preşedintele interimar al PNL Sector 1 a ignorat semnalele noastre", arată cei doi, într-o postare comună pe Facebook.
Ei menţionează că li s-a interzis să reacţioneze în vreun fel la "acuzaţiile nefondate" lansate în spaţiul public de Clotilde Armand, potrivit căreia consilierii locali ar vota doar proiecte de Consiliu "exclusiv în interes personal".
"Prin poziţia sa, Tuţă ne-a obligat să acceptăm tacit alegaţiile lui Clotile Armand şi a generat un grav atentat la imaginea PNL şi a consilierilor locali. Efectele acţiunilor sale se vor cuantifica în rezultatul alegerilor viitoare. Aceeaşi conducere interimară ne-a interzis să informăm în legătură cu plângerile penale sau alte tipuri de demersuri legale îndreptate împotriva primarului Sectorului 1, demersuri pe care, în calitatea noastră de consilieri locali, suntem îndreptăţiţi să le transmitem instituţiilor statului. Această formă de cenzură şi de non-combat politic reprezintă o îngrădire a dreptului la libera exprimare a consilierilor şi a obligaţiei de a informa în mod transparent cetăţenii în legătură cu acţiunile şi neregulile care au loc la nivelul primăriei", se arată în postare.
Dan Podaru şi Adrian Oianu adaugă că actualul preşedinte interimar PNL Sector 1, George Tuţă, ajuns în această funcţie "printr-un joc politic", "a impus o manieră de lucru nedemocratică, prin care a încercat să-şi impună punctul de vedere nesocotind experienţa şi poziţiile" consilierilor locali cu privire la realităţile existente la nivelul primăriei.
Aceştia mai susţin că, de la venirea sa la conducerea PNL Sector 1, George Tuţă i-a somat în repetate rânduri să nu mai vorbească în apariţiile publice despre "activitatea dezastruoasă" a primăriţei Clotilde Armand.
"Am candidat din partea PNL pe lista de consilieri locali, punându-mi experienţa şi imaginea personală în slujba acestei formaţiuni politice, deoarece am considerat că PNL este un partid al dialogului şi libertăţii de exprimare. Realitatea prezentă arată însă că PNL Sector 1 a renunţat la toate aceste principii şi consider că noua abordare este total inacceptabilă. Personal, refuz orice strategie, înţelegere politică sau troc politic care urmăreşte protejarea actualului primar, Clotilde Armand. (...) Acest demers urmăreşte să transforme consilierii locali în nişte marionete mute la neregulile orchestrate de Clotilde Armand şi blochează orice posibilitate a noastră de a informa cetăţenii cu privire la ceea ce se întâmplă în primărie", se mai arată în postare.
Doi consilieri locali PNL Sector 1 demisionează; ei acuză conducerea filialei că ar viza protejarea lui Armand
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
0

776
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
776

772
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
772

34
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
34

1.838
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
1.838

73
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
73

1.653
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.653

2.601
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
2.601

29
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
29

68
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
68

2.742
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.742

2.053
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
2.053

5.732
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
5.732

















Comentează