Un primar şi doi poliţişti se numără printre cele 47 de persoane condamnate definitiv pentru corupţie în luna martie a acestui an, a anunţat, joi, Biroul de presă al DNA.
"În cursul lunii martie 2018, în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi 47 inculpaţi prin 19 hotărâri judecătoreşti definitive. Între persoanele condamnate definitiv figurează: două persoane conducere companie de stat, un şef finanţe publice locale (oraş), un notar, un primar comună, doi ofiţeri poliţie, doi angajaţi tribunal, două cadre didactice", se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 47 de inculpaţi sunt cuprinse între 5 ani şi 6 luni de închisoare şi un an şi 6 luni cu amânare.
"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare", se mai menţionează în comunicat.
DNA prezintă 'recolta' lunii martie: 47 de condamnaţi, printre care un primar şi doi poliţişti
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

3
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
3

274
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
274

1.525
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.525

55
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
55

1.973
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.973

1.587
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.587

2.637
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.637

4.833
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.833

2.164
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.164

3.866
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.866

2.043
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.043

2.464
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.464

1.941
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.941

















Comentează