DNA intră pe firul 'afacerii' de 100.000 de euro a fostului șef Romsilva. Pensie grasă și salariu uriaș, o schemă scandaloasă

Autor: Alice Draghici

Publicat: 12-08-2025 13:01

Actualizat: 12-08-2025 16:01

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Direcția Națională Anticorupție l-a luat sub lupă pe fostul director al Romsilva, Teodor Țigan, după ce Parchetul ICCJ a sesizat suspiciuni grave privind modul în care a încasat un bonus de pensionare de aproape 100.000 de euro, ca apoi să fie reangajat rapid și să câștige, simultan, pensie și salariu uriaș.

În această plângere care a fost depusă pe masa procurorilor de la ICCJ, au fost detaliate aceste fapte, printre care faptul că bonusul încasat ar fi fost unul abuziv.

Scandalos: fostul director din Romsilva a primit 100.000 de euro primă de pensionare, iar apoi a revenit în sistem / Corpul de Control, în control

După ieșirea la pensie, în 2023, Țigan a beneficiat de o primă de pensionare-record, iar în paralel a continuat să încaseze un salariu de peste 825.000 de lei, în funcția de director la Direcția Silvică Arad. Astfel, fostul șef s-a îmbogățit în condiții controversate, în timp ce noua conducere a Romsilva îl acuza de pierderi uriașe la Arad.

DNA verifică dacă a fost o fraudă la mijloc

Anchetatorii verifică dacă acest cumul de venituri și acordarea bonusului au fost legale sau dacă ascund o schemă de corupție și abuz în serviciu, având în vedere că Țigan a fost respins recent de conducerea Romsilva, care a refuzat prelungirea contractului său de muncă, potrivit Realitatea Plus.

Scandalul ridică semne mari de întrebare asupra modului în care au fost gestionate fondurile publice în silvicultură și expune o posibilă afacere murdară la vârful uneia dintre cele mai importante instituții din domeniu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri