Digitalizarea este obiectivul prioritar de programare a viitorilor bani europeni, iar 2021 - 2027 va fi pentru România perioada în care va trebui să pună accentul pe competitivitate, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Competitivitate potrivit Agerpres.
"Pentru România, 2021-2027 va fi perioada în care va trebui să punem accentul pe competitivitate. Pregătirea din timp a unor proiecte de calitate din această perspectivă va fi un factor-cheie în dezvoltarea sănătoasă şi pe termen lung a economiei româneşti. Să nu uităm ce progrese avem, suntem într-o creştere accentuată. Pentru a consolida această creştere, avem nevoie de firme şi produse competitive şi de valorificarea potenţialului nostru pentru digitalizarea în toate segmentele sociale şi economice. (...) Designul viitoarelor Programe Operaţionale, procesul de finanţare vor ţine cont, fără îndoiala, de nevoile României. Cuvântul cheie va fi pregătirea pentru modul în care vom folosi şi cheltui inteligent banii europeni în următoarea perioadă de programare. Gândirea pe termen lung pe care o avem înaintea acestei noi provocări - al treilea cadru financiar pentru România - arată maturitatea noastră, a tuturor şi asigură premisa atât de necesară pentru un start mai bun'', a afirmat Roxana Mînzatu.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES, pe Programul Operaţional Competitivitate au fost lansate 41 de apeluri lansate, în valoare de 1,44 miliarde de euro, respectiv 91,23% din alocare. Au fost semnate 382 contracte de finanţare cu beneficiarii de proiecte de competitivitate, 78 de proiecte au fost finalizate, iar 275 de proiecte se află în implementare.
Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la un miliard de euro, ceea ce reprezintă 63,57% din alocare. O sumă de 389,89 milioane de euro a fost plătită către beneficiari, respectiv 26,28% din alocarea programului.
În cadrul reuniunii CM POC au fost prezentate totodată priorităţile pentru acest an şi anume: lansarea tuturor apelurilor de proiecte, realocarea rezervei de performanţă şi demararea pregătirii proiectelor pentru viitoarea perioadă de programare.
În plus, au fost dezbătute principalele modalităţi pentru un proces mai eficient de implementare, în paralel cu fluidizarea plăţilor către beneficiari, se arată în comunicatul MFE.
În cadrul reuniunii, direcţia de comunicare a MFE a expus progresele înregistrare în ultimul an - lansarea primei campanii de comunicare şi publicitate a MFE din ultimii 6 ani "Bani europeni pentru idei româneşti'', noul site mfe.gov.ro lansat în luna martie, evoluţia comunicării în social media, intensificarea comunicării publice, dar şi o proiecţie a unor noi instrumente de comunicare cu beneficiarii. A fost prezentat, în acelaşi timp, planul de comunicare pe 2019 cu beneficiarii şi colaboratorii din domeniul fondurilor europene, precum şi lansarea, ca obiectiv imediat, a unei platforme integrate de comunicare pentru toate programele operaţionale gestionate.
La prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru CM POC au fost prezenţi, alături de noul ministru Roxana Mînzatu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. Din partea MFE, au mai participat secretarii de stat Mihaela Toader şi Octav-Dan Paxino, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor, numeroşi beneficiari şi parteneri de dialog.
Din partea Comisiei Europene, au participat şeful Unitate DG Regio, Carsten Rasmunssen, dar şi Ana-Maria Dobre şi Damien Cocard, manageri programe - politici UE.
Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 finanţează investiţii pentru susţinerea competitivităţii economice în cercetare, dezvoltare şi inovare şi în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Programul are o alocare de 1,5 miliarde de euro.
Comitetul de monitorizare (CM) este structura partenerială care contribuie la buna gestionare a unui program operaţional. Este compus din reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene şi din reprezentanţi ai partenerilor. CM se reuneşte cel puţin o dată pe an, cu scopul de a analiza implementarea programului şi progresele înregistrate, fiind, în acelaşi timp, entitatea consultată cu privire la orice modificare a programului propusă de autoritatea de management.
Digitalizarea este obiectivul prioritar de programare a viitorilor bani europeni, potrivit ministrului Fondurilor Europene
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

456
Mărirea și decăderea dolarului: Istoria se schimbă sub ochii noștri, iar America lui Trump riscă să pice între scaune
456

857
România dă marea lovitură: Parteneriat cu plămânul economic al Europei, cea mai bogată regiune a continentului
857

33
RENAR, reconfirmat ca organism naţional de acreditare al României
33

9
BVB a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri
9

2.390
Veste total neașteptată: Prețurile boabelor de cafea se vor reduce drastic
2.390

11
Cristina Chiriac (CONAF): 'Leadershipul înseamnă să deschizi drumuri şi pentru alţii'
11

4.567
VIDEO Un gigant asiatic a pus ochii pe miliardele pentru Armata României și vine cu o ofertă greu de refuzat
4.567

39
România și alte opt state europene cer Bruxelles-ului să continue să acorde certificate de poluare gratuite industriei
39

4.104
VIDEO Autostrada care străpunge în premieră Carpații intră în forță și rupe toate graficele. Se lucrează într-un ritm cum rar s-a văzut în România
4.104

78
Pe urmele celor 11 miliarde de euro pe care statul le are de recuperat de la companiile cu datorii FACIAS în dialog cu Ministerul Finanțelor
78

33
Un exemplu pentru România? Italia pregăteşte un pachet de măsuri pentru reducerea preţurilor la combustibili
33

4.427
Plan de urgență pentru Ormuz: Șefa diplomației europene scoate de la sertar 'modelul cerealelor' ca să deblocheze artera cheie a energiei globale
4.427

33
ANOFM: Peste 31.000 de locuri de muncă vacante în România și 131 în străinătate, prin intermediul EURES
33
















Comentează