Boeing a transmis luni seară Comisiei pentru transporturi a Congresului american noi documente ce 'par să arate o imagine foarte îngrijorătoare' a răspunsului companiei la problemele de securitate ale avionului său 737 MAX, a declarat marţi un consilier al legislativului federal, transmite AFP potrivit Agerpres
Boeing a trimis documentele 'târziu în cursul serii' de luni, la doar câteva ore după anunţul demisiei imediate a directorului său executiv, Dennis Muilenburg, a precizat asistentul comisiei.
Aceasta desfăşoară în prezent o anchetă cu privire la 737 MAX, consemnat la sol începând de pe 13 martie în urma a două grave accidente aviatice.
Consilierul nu a precizat dacă documentele se refereau la situaţia de dinainte sau de după accidentele în care au fost implicate aeronave 737 MAX ale companiilor Lion Air şi Ethiopian Airlines, la 28 octombrie 2018 şi, respectiv, 10 martie 2019.
El a menţionat că Boeing a transmis din proprie iniţiativă documentele, al căror conţinut nu a fost dezvăluit.
'Personalul continuă să examineze aceste dosare, dar, la fel ca alte dosare dezvăluite anterior de Boeing, ele par să arate un tablou foarte îngrijorător despre două preocupări exprimate de angajaţii Boeing, despre angajamentul companiei privind securitatea, şi eforturile anumitor angajaţi pentru a se asigura că proiectele de producţie ale Boeing nu sunt periclitate de agenţiile de reglementare sau de alţii', a explicat el.
Multiplele anchete desfăşurate în Indonezia şi Etiopia au pus în cauză funcţionarea sistemului automat de stabilizare în zbor, menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).
Ele au scos la iveală şi ale deficienţe ale constructorului, inclusiv în informarea piloţilor.
În SUA, anchetele unor comisii parlamentare au pus în evidenţă o relaţie foarte strânsă între Boeing şi autoritatea federală aviatică FAA, care a lăsat în seama constructorului părţi întregi ale procesului de certificare a aparatului 737 MAX.
Luni, Boeing a anunţat demisia lui Dennis Muilenburg, criticat vehement pentru modul în care a gestionat criza.
'Înlăturarea lui Dennis Muilenburg era aşteptată de mult timp', a reacţionat Peter DeFazio, preşedintele Comisiei pentru Transporturi.
'Sub conducerea sa, o companie admirată multă vreme a luat un anumit număr de decizii devastatoare, ce sugerează că profitul era prioritar faţă de securitate', a comentat DeFazio.
Dezastru pentru Boeing - Congresul a primit documente 'foarte îngrijorătoare' despre Boeing 737 MAX
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
0

4
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
4

287
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mijtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
287

19
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
19

26
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
26

1.035
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.035

54
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
54

91
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
91

78
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
78

2.917
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.917

107
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
107

6.398
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.398

11.064
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
11.064

















Comentează