Mai multe localităţi din judeţul Vrancea erau afectate, joi, de ploile abundente, printre acestea numărându-se municipiul Focşani şi comunele Soveja, Nistoreşti şi Tulnici, unde au fost inundate drumuri, gospodării, sedii ale unor instituţii publice şi firme private, scrie Agerpres.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au precizat, joi, că cinci localităţi din judeţ, respectiv Vârteşcoiu, Dălhăuţi, Jariştea, Boloteşi şi Unirea Odobeşti au rămas fără curent electric.
În cursul dimineţii de joi, apele pluviale au inundat arhiva Tribunalului din Focşani şi un gater din satul Topeşti, comuna Bârseşti, iar echipajele ISU au intervenit pentru înlăturarea unor copaci căzuţi pe mai multe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ.
În noaptea de miercuri spre joi s-a intervenit pentru degajarea aluviunilor depuse pe DN 2 L la intrarea în comuna Soveja, pe DN 2 D pe raza satului Lepşa, comuna Tulnici şi DJ 205 L în comuna Vrâncioaia.
DJ 205 M a fost distrus de ape pe ambele sensuri, astfel că, timp de mai multe ore, accesul către satele Brădetu, Podu Şchiopului şi Podu Târdei din comuna Nistoreşti s-a putut face doar pietonal. În cursul dimineţii de joi, drumul a fost deschis circulaţiei pe un singur sens de mers pentru autovehiculele sub 3,5 tone.
Pe parcusul nopţii, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitaţiilor în mai multe gospodării din localităţile Lepşa, Naruja şi Dragosloveni.
O femeie în vârstă de 47 de ani din localitatea Câmpuri a fost ajutată de reprezentanţii Serviciului Voluntar de Pompieri să părăsească locuinţa, după ce apa revărsată din pârâul Susita a pătruns în casă, aceasta fiind găzduită de rude, au precizat reprezentaţii ISU Vrancea.
DEZASTRU în Vrancea - Drumuri, gospodării şi instituţii - inundate, localităţi fără energie electrică; o femeie - evacuată din locuinţă
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

296
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
296

65
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
65

968
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
968

2.217
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.217

3.678
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.678

1.993
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.993

804
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
804

64
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
64

593
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
593

2.148
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.148

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.452
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.452

1.642
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.642
















Comentează