Condiţiile de securitate din Afganistan s-au deteriorat în ultimele şase luni, cu o creştere a numărului atacurilor comise de insurgenţi şi un bilanţ mai grav al victimelor talibane sau afgane, a informat Pentagonul marţi într-un raport, citat de AFP.
În urmă cu un an, la 31 decembrie, NATO şi-a încheiat misiunea de luptă în Afganistan. O misiune a forţelor străine de aproximativ 12.500 de soldaţi (dintre care 9.800 de americani) a preluat ştafeta pentru a consilia şi pregăti forţele afgane, în prezent singure în faţa insurecţiei talibane.
"Talibanii au rămas foarte activi în bastioanele lor tradiţionale, în special la Helmand în sud, Logar şi Wardak în est şi au generat, de asemenea, un sentiment de instabilitate pentru scurte perioade de timp în alte locuri din ţară, cum ar fi la Kunduz în nord", a menţionat Pentagonul în raportul său semestrial prezentat Congresului.
Cucerirea pentru trei zile la sfârşitul lunii noiembrie a localităţii Kunduz de către talibani a dat o grea lovitură forţelor de securitate afgane. Despre acest oraş s-a vorbit şi după bombardarea de către armata americană a spitalului organizaţiei Medici fără Frontiere.
Cu toate că talibanii au fost respinşi în cele din urmă de soldaţii afgani sprijiniţi de avioane americane şi soldaţi NATO, observatorii şi-au exprimat via îngrijorare legată de rapiditatea şi eficienţa cu care talibanii au cucerit oraşul.
Ei chiar s-au întrebat dacă ţara nu este în pragul prăbuşirii în acelaşi mod cum gruparea Statul Islamic (SI) a cucerit vaste regiuni din Siria şi Irak.
Considerând forţele afgane încă prea fragile, preşedintele Barack Obama a fost nevoit să renunţe în octombrie la retragerea soldaţilor americani din Afganistan la sfârşitul lui 2016. El a anunţat menţinerea mai multor mii de soldaţi dincolo de această dată.
Soldaţii afgani "au nevoie de mai mult timp şi ajutor pentru a deveni o forţă credibilă şi independentă capabilă să protejeze populaţia afgană şi să contribuie la securitatea regională şi internaţională", a subliniat Pentagonul.
Insurecţia talibanilor este "rezistentă", dar forţele afgane au obţinut victorii, a menţionat Departamentul american al Apărării, notând că "guvernul afgan păstrează controlul asupra celor mai populate zone şi îi împiedică pe talibani să cucerească regiuni strategice în interiorul ţării".AGERPRES
Degradarea securităţii în Afganistan în ultimele şase luni (Pentagon)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

562
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
562

1.274
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.274

1.680
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.680

1.978
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.978

5.181
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.181

2.628
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.628

77
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
77

3.330
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.330

2.629
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.629

88
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
88

1.108
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.108

68
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
68

2.088
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
2.088
















Comentează