Acţiunile Lufthansa au urcat joi cu aproximativ 15%, după ce principalul acţionar al companiei aeriene şi-a retras obiecţiile faţă de condiţiile acordului de salvare de nouă miliarde de euro, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"Voi vota pentru propunere", a declarat miliardarul Heinz Hermann Thiele, după ce săptămâna trecută criticase acordul de susţinere, în special implicarea Guvernului german în operaţiunile companiei. Thiele deţine 15,5% din acţiunile Lufthansa, companie care a fost puternic afectată de măsurile de izolare introduse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19).
În cursul acestei zile, Adunarea Generală extraordinară urmează să voteze pachetul de susţinere convenit cu Guvernul german,
Sprijinul lui Thiele reprezintă o uşurare pentru Guvernul cancelarului Angela Merkel, care vrea să evite un alt faliment de top, după cel al firmei de plăţi Wirecard.
Tot joi, Comisia Europeană a aprobat recapitalizarea Lufthansa cu şase miliarde de euro, parte a acordului de salvare, în schimbul renunţării la dividende, la răscumpărările de acţiuni şi la unele achiziţii, până când va fi achitat sprijinul de stat.
Grupul Lufthansa, care include şi companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings şi Lufthansa Cargo, are aproximativ 138.000 de angajaţi.
Cea mai mare operaţiune de salvare a unei companii demarată de Guvernul german de la debutul crizei coronavirusului prevede că Executivul de la Berlin va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa, în schimbul sumei de 300 milioane de euro. De asemenea, Guvernul german va injecta în companie 5,7 miliarde de euro, iar Banca de dezvoltare KfW şi alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Va fi pentru prima dată de la privatizarea completă a Lufthansa, în 1997, când statul german va redeveni acţionar la compania aeriană.
Decizia care a dus la explozia acțiunilor Lufthansa
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

124
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
124

10
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
10

957
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
957

655
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
655

1.056
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.056

1.396
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.396

1.862
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.862

1.121
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.121

45
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
45

73
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
73

2.030
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.030

1.793
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.793

43
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
43
















Comentează