Ministrul Educaţiei Ligia Deca a încurajat inspectorii şcolari, la videoconferinţa care a avut loc vineri, să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să încurajeze o stare de calm şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în situaţia excepţională în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, De asemenea, au fost stabilite obligaîţile conducerii şcolilor. Printre recomandări se numără purtarea măştii atât de către elevi, cât şi de către profesori. De asemenea, directorii şcolilor au ca obligaţii realizarea triajului zilnic la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor, efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor de învăţământ, aerisirea periodică a încăperilor, potrivit news.ro.
Deca: Inspectorii să sprijine şcolile pentru a continua învăţarea în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să se consulte cu ministerul
”S-a încheiat videoconferinţa cu inspectorii şcolari generali, organizată de Ministerul Educaţiei, în contextul reluării cursurilor începând cu data de 9 ianuarie 2023. În cadrul întâlnirii, doamna ministru Ligia Deca le-a comunicat participanţilor concluziile discuţiilor desfăşurate ieri, 5 ianuarie, la Ministerul Sănătăţii, cu direcţiile de sănătate publică din ţară. Doamna ministru a încurajat inspectorii să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să încurajeze o stare de calm şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în situaţia excepţională în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP”, a transmis Ministerul Educaţiei, referindu-se la prevederile din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar/ROFUIP referitoare la condiţiile în care pot fi suspendate cursurile cu prezenţă fizică.
În cadrul şedinţei, Ministerul Educaţiei a transmis, din partea INSP, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal. Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenţie, să existe o comunicare strânsă cu DSP-urile şi să se ţină cont de recomandările făcute de acestea.
În acest context, inspectoratele şcolare vor colabora cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în vederea explicării şi accesibilizării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în unităţile de învăţământ, având următoarele obligaţii:
a) desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcţiile de sănătate publică;
b) comunicarea către unităţile de învăţământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătăţii, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înţelesul tuturor;
c) informarea Ministerului Educaţiei cu privire la orice situaţie excepţională din punct de vedere epidemiologic constatată în unităţile de învăţământ.
Conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au următoarele obligaţii:
a) diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/ antepreşcolarilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătăţii;
b) realizarea triajului zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;
d) efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor de învăţământ;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosinţă;
g) recomandarea folosirii măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal cât şi pentru elevi/preşcolari;
h) informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.
Articole Similare

1.769
Zodiile care vor fi puternic influențate de eclipsa solară din februarie 2026: încep să atragă bani din toate direcțiile
1.769

479
Ne paște un blackout în viitorul apropiat? Ministrul Ivan spune cât de vulnerabilă este rețeaua electrică a României
479

35
Un bărbat şi o femeie, grav răniţi după ce au intrat cu mașina într-un stâlp
35

1.222
Rețea de spălare a banilor destructurată: Români implicați în tranzacții de peste 300 de milioane de euro în România și Franța
1.222

2.614
Perchezițiile DNA de la Primăria Sectorului 5 se lasă cu rețineri: trei șefi duși în fața instanței cu propunere de arestare (surse)
2.614

1.222
Scandal pe pensiile magistraților - Toni Neacșu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan după scrisoarea trimisă CCR: 'Este o presiune directă'
1.222

1.055
Anchetă la Batalionul 52 Tisa: Militari folosiți la muncile șefilor și posturi vândute pe bani, raport trimis la DNA și Parchetul Militar
1.055

41
Maşină ieşită de pe carosabil: Două persoane au rămas blocate în autoturism
41

42
Incendiu violent într-un apartament în Năvodari. O persoană a murit
42

689
VIDEO Sindicatul Europol: „Avem pretenţii de poliţie europeană, dar strângem apa cu făraşul la fiecare ploaie”
689

292
Focar de gripă aviară la mai multe lebede găsite moarte pe un lac în județul Vaslui
292

17
Trafic oprit pe un tronson din DN 28 Iaşi – Albiţa din cauza poleiului
17

61
Pensionar jefuit în plină stradă: I-au fost furați 13.000 de lei
61

















Comentează