Autonom a listat marţi a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro iar plasamentul privat care a avut loc în luna noiembrie 2024 s-a adresat exclusiv investitorilor instituţionali şi profesionişti.
"Este a treia emisiune şi listare de succes pentru noi, emisiune de obligaţiuni deocamdată. Dar compania se dezvoltă şi se uită la toate instrumentele de pe piaţa de capital. Cred că poate fi considerată ca o poveste un pic şi de noroc şi de inspiraţie. Timing-ul a fost foarte important la noi, cel puţin din două dimensiuni externe. Pe de o parte este contextul de piaţă, interesul investitorilor pentru produs, pentru companie, un randament acceptabil pentru toate părţile. Nu poţi să faci o emisiune de succes fără să întâlnească cererea cu oferta la momentul potrivit şi fără să fie utile pentru companie. Şi în acelaşi timp este un timing bun pentru că, dacă ne gândim la cele trei emisiuni, de fiecare dată după o emisiune a fost o evoluţie să zicem volatilă în economie. Prima a fost la final de 2019, când am atras 20 de milioane de euro şi la scurt timp după a venit un şoc destul de puternic economic în industriile în care activăm noi, a fost Covidul. A 2-a a fost cred că în noiembrie 2021, în practic, ultima săptămână în care au mai fost dobânzile mici, în care au început să crească şi au crescut foarte tare", a spus Dan Ştefan, la ceremonia de listare pe Bursă a emisiunii de obligaţiuni a companiei Autonom.
El a explicat că atunci compania a atras 48 de milioane de euro, iar "finanţarea cea mai scumpă" a devenit cea mai ieftină în timp.
"A 3-a a fost şi asta interesantă. Am închis vinerea înainte de alegeri şi cum ne-au spus partenerii noştri care se ocupă şi activează în industria financiară a fost un timing impecabil şi pentru noi şi pentru ceilalţi care au închis în acea săptămână, pentru că după şi se pare că chiar şi astăzi climatul este mult mai să spunem aşa mai prudent, circumspect chiar în anumite zone. S-a reluat business-ul şi ne vedem de business, dar în zona financiară, unde banii pot fi aşa puţin fricoşi, încă nu a revenit", a menţionat Dan Ştefan.
Autonom Services SA, cea mai mare companie românească independentă de pe piaţa soluţiilor de mobilitate, a listat marţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) o nouă emisiune de obligaţiuni nominative, neconvertibile şi negarantate, în valoare totală de 30 de milioane de euro, conform unui comunicat al Bursei.
Aceste obligaţiuni, cu simbolul bursier AUT29E, sunt corelate cu obiective de sustenabilitate, făcând parte din strategia dezvoltată de Autonom odată cu precedenta listare de obligaţiuni, din 2021. Până în prezent, Autonom a avut alte două listări de obligaţiuni la BVB: în anul 2021 au fost listate obligaţiunile în valoare de peste 48 de milioane de euro, fiind cea mai mare emisiune de obligaţiuni a unei companii antreprenoriale româneşti pe piaţa de capital locală, cu simbolul bursier AUT26E, scadentă la 23 noiembrie 2026, iar în 2019 a avut loc prima listare de obligaţiuni a companiei, cu simbolul AUT24E, ajunsă la maturitate anul trecut.
"Este o încântare şi o reuşită deopotrivă să vedem compania românească Autonom că revine la Bursa de Valori Bucureşti cu cea de-a treia emisiune de obligaţiuni. Cu fiecare nouă listare, piaţa de capital se dovedeşte capabilă să sprijine companiile antreprenoriale locale să-şi atingă obiectivele de creştere şi expansiune. Autonom s-a remarcat în anul 2021 prin emisiunea de obligaţiuni corelate cu obiective de sustenabilitate, fiind prima companie listată la bursă care deschide acest drum. Ne aşteptăm la un parcurs promiţător şi obiective îndeplinite cu succes şi în ceea ce priveşte actuala emisiune de obligaţiuni", a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.
Obligaţiunile cu valoare nominală unitară de 1.000 de euro şi dobândă anuală fixă de 6,14% se tranzacţionează, începând de marţi, pe Piaţa Reglementată a Bursei şi vor atinge maturitatea pe 26 noiembrie 2029. Plasamentul privat care a avut loc în luna noiembrie 2024 s-a adresat exclusiv investitorilor instituţionali şi profesionişti.
"Orientarea companiei Autonom către sustenabilitate este întărită de noua emisiune de obligaţiuni care deserveşte strategia începută în 2021 şi actualizată anul trecut. Admir impactul pozitiv pe care Autonom, cu consecvenţă şi profesionalism, îl aduce în societate. Totodată, este o mare satisfacţie că Bursa de Valori Bucureşti reprezintă pentru Autonom un partener de nădejde în consolidarea poziţiei de afacere antreprenorială de vârf în România şi, împreună, susţin şi dezvoltă economia locală zi de zi", a menţionat Radu Hanga, preşedinte BVB.
Noua emisiune de obligaţiuni este corelată cu obiectivele de sustenabilitate asumate de Autonom, incluzând reducerea mediei emisiilor de carbon ale flotei operaţionale de autoturisme cu 30% până în 2028 şi, pe termen lung, cu 55% până în 2030, conform strategiei publicate în 2021 şi actualizate în 2024.
Listarea obligaţiunilor a fost realizată cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale, în calitate de Coordonator Unic al Programului şi Agent de structurare a obligaţiunilor corelate cu obiective de sustenabilitate, şi al BT Capital Partners în calitate de Manager/Grup de distribuţie. Casa de avocatură RTPR a fost consultantul legal al tranzacţiei, iar EY Romania auditorul financiar al emitentului.
Înfiinţată în 2006 în Piatra Neamţ de antreprenorii Marius şi Dan Ştefan, Autonom este un furnizor integrat de soluţii de mobilitate şi finanţare. Autonom operează o reţea unică de 52 de agenţii cu sediul în peste 30 de oraşe din România şi Ungaria. Grupul oferă un portofoliu diversificat de servicii atât pentru clienţi corporate, cât şi pentru clienţi persoane fizice, incluzând închirieri de autoturisme pe termen scurt şi mediu, leasing
operaţional, servicii de transferuri cu şofer, închiriere temporară de flote auto, gestionarea flotei, asistenţă rutieră, spălătorie auto, precum şi închiriere de echipamente. În toate diviziile, Autonom are peste 600 de angajaţi şi operează o flotă de peste 16.000 de maşini.
Dan Ştefan (Autonom): Este a treia emisiune şi listare de succes pentru noi; timing-ul a fost foarte important
Explorează subiectul
Articole Similare

2.002
Franța intră în proiectul de peste un miliard de euro din România: Hidroelectrica bate palma cu EDF, dar francezii vor ajutor de tot
2.002

41
BNR: „Euro digital este esenţial pentru protejarea suveranităţii monetare a Europei”
41

48
Ministrul Agriculturii: „Nu putem fi de acord cu dispariţia pilonului 2 al Politicii Agricole Comune!”
48

89
Moment istoric: mașinile electrice depășesc pentru prima dată benzina în UE la vânzări
89

69
Compania care dezvoltă prima centrală cu reactoare modulare mici din România, RoPower Nulcear, a devenit primul membru din România al Societăţii Nucleare Americane
69

2.834
Ce se întâmplă cu TAROM? Vicepremierul Oana Gheorghiu rupe tăcerea despre viitorul companiei: 'Vom lua o decizie care va urmări interesul României'
2.834

130
Rafinăria de aur Rafinor a produs circa 5.000 de lingouri de aur în 2025
130

30
Garda de Mediu raportează amenzi-record, cu 25% mai mari față de anul anterior
30

5.758
Oana Gheorghiu: Avem jalon PNRR până pe 31 august, restructurare pentru cel puțin trei companii de stat. Statul trebuie scos din management
5.758

1.508
România, tot mai departe de zona euro: Cel puțin 13 ani până la aderare, spun experții
1.508

3.820
Boom în industria aurului! Singura rafinărie din România raportează un an istoric: 40 de milioane de euro și 5.000 de lingouri
3.820

72
Ministrul Economiei: După 20 de ani în UE, România nu are o semnătură electronică funcțională
72

6.684
România surprinde Europa! Sectorul care a urcat spectaculos în clasament și trage economia în sus
6.684

















Comentează