Antrenorul Dan Petrescu a declarat, luni seara, la Arena Naţională din Capitală, că România nu a investit în ultimii ani în copii şi juniori, iar acesta este un motiv pentru care lipseşte de la turneul final al Campionatului European de fotbal pe care îl şi găzduieşte în această perioadă, conform agerpres.
El a menţionat că Ungaria poate fi un exemplu bun.
"Noi trebuie să investim bani şi nu avem să investim în fotbal atât cât ne-am dori noi. Dacă nu se investesc bani şi nu vin investitori va fi foarte greu să creştem ca fotbal. Şi ăsta este un motiv pentru care naţionala României a lipsit de la acest European, că nu s-a investit la copii şi juniori. Dacă dacă ne uităm la exemplul Ungariei, cred că este cel mai bun. Aţi văzut ce se întâmplă acolo când se joacă un meci, stadionul e plin, euforie, entuziasm. Asta cred că lipseşte acum României", a menţionat Petrescu.
Referitor la meciul Ucraina - Austria, scor 0-1, Petrescu a afirmat că selecţionata condusă de Franco Foda a meritat să câştige.
"Rezultatul nu este surprinzător, doar faptul că toată lumea se aştepta la un egal. Cred însă că echipa mai valoroasă a câştigat. Normal că nu i-a lăsat Austria, cum să îi lase? Ucraina poate şi acum să se califice în optimi, are şanse, dar astăzi merita Austria să câştige. Şi eu am ţinut un pic cu Ucraina astăzi, recunosc. A fost o întâlnire plăcută şi cu Belodedici, cu Dorinel Munteanu, cu Lupescu, cu Raţ, am stat lângă Contra, pentru că am o relaţie mai bună cu el şi nu l-am mai văzut de mult timp. Până acum mi s-a apărut o organizare foarte bună, cu meciuri destul de bune. Nu am avut grupa cea mai spectaculoasă, cea mai bună, dar important era să fie organizarea bună şi cred că până acum cei de la UEFA nu au ce să reproşeze. În optimi sigur va fi un meci mai tare, pentru că atunci se va juca cu calificarea pe masă, cum se spune, cine câştigă merge mai departe şi va veni şi o echipă foarte bună din grupa Franţei. Sper să fie chiar Franţa", a precizat tehnicianul care a urmărit din tribună întâlnirea de pe Arena Naţională.
În ceea ce priveşte fosta sa echipă CFR Cluj, Dan Petrescu a spus că aceasta are o şansă în plus de a ajunge în grupele Ligii Campionilor deoarece este cap de serie.
"E o întrebare mai grea pentru mine ce va face Marius Şumudică acolo, pentru că eu am avut trei ani şi jumătate la CFR şi nu e corect să vorbesc eu. Când l-au pus pe Edi Iordănescu am spus că au ales foarte bine şi s-a demonstrat. Acum Şumudică este un antrenor cu experienţă, să vedem dacă va reuşi. Dar la CFR nu este uşor. Dacă era uşor, poate că şi Edi continua. Acum au venit jucători noi, şansele de a ajunge în grupele Ligii Campionilor sunt mici, ca şi până acum, dar sunt reale. Anul ăsta au noroc că sunt cap de serie. Cât am fost eu acolo niciodată nu a fost cap de serie CFR", a menţionat antrenorul.
Selecţionata de fotbal a Austriei s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020 după ce a învins formaţia Ucrainei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Naţională, în al treilea meci din Grupa C organizat la Bucureşti. Austria va juca în optimile de finală cu câştigătoarea Grupei A, Italia, pe 26 iunie, la Londra.
În primele două partide organizate în Capitală s-au înregistrat următoarele rezultate: Austria - Macedonia de Nord 3-1 (13 iunie) şi Ucraina - Macedonia de Nord 2-1 (17 iunie).
Ultimul meci din cadrul Campionatului European găzduit de Arena Naţională este cel din optimile de finală care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
Dan Petrescu: Nu suntem la EURO 2020 că nu am investit în copii și juniori
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Guvernul german respinge ideea boicotării Cupei Mondiale 2026
9

7
Csikszereda FK a învins Metaloglobus cu 1-0 în etapa a 25-a din Superligă
7

19
Jaqueline Cristian, eliminată în optimile de finală la Transylvania Open
19

19
„Team Romania la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026”, lansată la Muzeul Sportului
19

32
Simona Halep, la un an de la retragere: 'Fizic nu mai eram aptă, dar a fost decizie de moment, sută la sută'
32

16
Baschetbalistul iranian Mohammad Amini nu va mai juca pentru echipa naţională în semn de protest faţă de regim
16

21
VIDEO Ianis Hagi a înscris două goluri pentru Alanyaspor în Cupa Turciei
21

56
Dinamoviștii s-au 'antrenat' cu bulgări înaintea meciului cu Farul
56

3.280
Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Selecționerul urmează să fie externat
3.280

220
VIDEO Călin Popescu Tăriceanu, obligat să abandoneze la Rallye Monte-Carlo Historique: 'Este mult mai grea decât ne-am imaginat'
220

2.462
Dosarul accidentului mortal din Timiș urmează să fie închis. Ultimul suporter supraviețuitor al lui PAOK Salonic, transferat în Grecia
2.462

206
Cine este Gino Iorgulescu: Biografie, Carieră și Viața Personală a Președintelui LPF
206

257
Vrea să plece urgent de la FCSB. Negociază deja cu altă echipă
257

















Comentează