Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat că Doina Cornea, care a murit la vârsta de 88 de ani, rămâne "una dintre figurile marcante ale disidenţei anticomuniste şi un mare luptător pentru democraţie".
"Rămas bun, Doina Cornea! Dimineaţa a început trist. A plecat dintre noi Doina Cornea, una dintre figurile marcante ale disidenţei anti-comuniste şi un mare luptător pentru democraţie. E o ironie crudă că cei care au luptat pentru libertate să ne părăsească într-o perioada în care actuala putere caută cu disperare întemniţarea statului român într-un mod care seamănă izbitor de mult cu trecutul dureros al României. Pe zi ce trece, realizăm că oameni, de fapt adevăraţi cetăţeni, precum Doina Cornea, Majestatea Sa Regele Mihai I, Neagu Djuvara sau Monica Lovinescu au luptat ieri pentru ca noi să avem modele şi exemple pe care să le putem urma astăzi când trebuie să luptăm, ce ironie, pentru o societate fără penali în funcţii publice şi împotriva celor care îşi trec statul român pe persoana fizică ", a scris Dan Barna într-un mesaj postat pe Facebook.
Preşedintele USR adaugă că este rândul generaţiei actuale să menţină România pe calea democraţiei şi a valorilor europene.
"Oricât de dramatic sună, e rândul nostru să menţinem România pe calea democraţiei şi a valorilor europene care ne definesc şi pentru care oameni rari şi puţini precum Doina Cornea au luptat în vremuri mult mai negre", conchide Barna.
Dan Barna: Doina Cornea rămâne una dintre figurile marcante ale disidenţei anticomuniste
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

197
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
197

134
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
134

360
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
360

1.649
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
1.649

61
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
61

95
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
95

1.342
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.342

1.892
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.892

69
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
69

2.202
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.202

1.647
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.647

2.748
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.748

5.178
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
5.178

















Comentează