Un seism cu magnitudinea 6,6 a lovit marţi insula Mindanao, din sudul arhipelagului Filipine, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), iar autorităţile locale se tem că se vor înregistra pagube, informează AFP potrivit Agerpres
USGS a evaluat iniţial magnitudinea seismului la 6,8. Potrivit sursei citate nu există risc de tsunami.
Conform Reuters, care citează Centrul seismologic mediteraneean european (EMSC), seismul a avut magnitudinea 6,7 şi s-a produs la 58 km sud-vest de Davao.
Xinhua scrie, pe de altă parte, citând Institutul filipinez de vulcanologie, că seismul, care s-a produs la ora locală 09:04, la o adâncime de 8 km, a avut magnitudinea 6,4.
Epicentrul seismului s-a aflat în acelaşi sector ca al unui seism cu magnitudinea 6,4 care s-a soldat cu şapte morţi în urmă cu nici două săptămâni, potrivit USGS.
Autorităţile filipineze au anunţat că se tem că seismul a provocat pagube. Până în prezent nu s-au raportat însă răniţi.
DPA relatează că seismul a zguduit clădirile şi a făcut numeroşi oameni să se grăbească să iasă din birouri, şcoli şi spitale, potrivit mai multor înregistrări video difuzate pe social media.
Primarul din Tulunan, Reuel Limbungan, a spus că a cerut ca orele de curs şi activităţile profesionale să fie suspendate pentru a le permite inginerilor să verifice clădirile.
"Toţi pacienţii din spitale ar trebui de asemenea să fie mutaţi în exterior pentru moment", a declarat el pentru postul de radio DZMM din Manila.
Filipine se află pe "centura de foc" a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvent cutremure de pământ şi o importantă activitate vulcanică.
Seismul cu cel mai grav bilanţ din arhipelag a avut loc în 1976, provocând moartea a mii de persoane, până la 8.000 potrivit unor estimări.
Cutremur de 6,6 grade în Filipine - Până în prezent nu s-au raportat răniţi
București
16°C
Articole Similare

217
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
217

13
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
13

11
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
11

1.330
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.330

22
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
22

26
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
26

1.133
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.133

54
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
54

93
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
93

78
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
78

3.012
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.012

108
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
108

6.522
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.522

















Comentează