Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat miercuri noi măsuri pentru a rezolva criza de lapte praf pentru bebeluşi, invocând o lege specială care datează din perioada Războiului Rece pentru a-i ajuta pe producători să obţină ingredientele necesare şi de asemenea prin organizarea unui pod aerian pentru a aduce lapte praf în SUA, informează Reuters, conform AGERPRES.
Rafturile cu lapte praf din magazinele americane s-au golit după ce principalul producător din SUA, firma Abbott Laboratories, a decis în luna februarie să retragă de pe piaţă o serie de produse de lapte praf, inclusiv Similac, după apariţia unor reclamaţii cu privire la infecţii bacteriene la bebeluşii care au consumat produsele.
Departamentul Apărării "va utiliza contractele cu companiile aeriene cargo, aşa cum a făcut în primele luni ale pandemiei, pentru a transporta produse provenite de la uzine din străinătate care satisfac normele americane de securitate", a precizat Casa Albă într-un comunicat. Această operaţiune, denumită 'Operation Fly Formula', va permite "accelerarea importurilor şi distribuţiei de lapte praf, oferind în acelaşi timp un sprijin producătorilor care continuă să îşi majoreze producţia", se mai arată în comunicat.
În paralel, Joe Biden a invocat "Defense Production Act" (-Legea pentru Producţia de Apărare-nr.), o lege specială care datează din perioada Războiului Rece şi care îi permite preşedintelui să ceară firmelor care produc ingrediente utilizate în producţia de lapte praf să le livreze cu prioritate fabricanţilor de acest produs indispensabil pentru părinţii cu copii mici.
O serie de firme din Europa, precum grupul elveţian Nestle SA şi producătorul britanic de bunuri de larg consum Reckitt Benckiser, au anunţat şi ei că a decis să-şi majoreze producţia de lapte praf şi de asemenea să facă livrări mai frecvente către supermarketurile din SUA.
Criza laptelui praf pentru bebeluși: Joe Biden invocă o lege de război pentru a rezolva problema
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează