Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată, în premieră, vineri, unui pacient internat în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a unităţii medicale, pacientul care a beneficiat de terapia respectivă are 58 de ani şi întruneşte criteriile prevăzute de către specialiştii comisiei de boli infecţioase a Ministerului Sănătăţii pentru a primi aceste antivirale. Medicaţia ajută pacienţii infectaţi şi care sunt la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe.
"Bărbatul a fost internat vineri la secţia de Boli Infecţioase a SJU Târgu Jiu. Echipa medicală care se ocupă de caz a decis, potrivit anamnezei şi investigaţiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali. Pacientul a efectuat, în trecut, un dublu transplant renal, are o formă uşoară spre medie de COVID-19, a venit cu o saturaţie bună de oxigen, fiind eligibil pentru acest tratament. Pacientul se află în primele zile de la contactarea infecţiei cu SARS-CoV-2", se arată în postarea SJU.
Unitatea medicală a primit 16 doze de anticorpi monoclonali din partea Ministerului Sănătăţii.
COVID-19 - Terapia cu anticorpi monoclonali, administrată pentru prima dată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

35
Beatrice Mahler: Un somn de calitate regenerează mintea şi corpul
35

29
Microsoft lansează Copilot Health, un chatbot AI dedicat sănătății
29

35
Dr. Alina Zaharia: Întreruperea unei scheme de vaccinare nu presupune reluarea acesteia şi în niciun caz nu presupune administrarea de doze suplimentare, este nevoie de completare
35

73
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
73

5.235
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
5.235

46
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
46

44
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
44

32
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
32

79
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
79

42
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
42

50
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
50

31
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
31

50
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
50

















Comentează