Ministrul sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, a anunţat luni că va fi extins intervalul de timp între prima vaccinare şi rapel în cazul dozelor cu serurile Pfizer şi Moderna de la 21 de zile câte sunt în prezent la 42 de zile. Ministrul italian a mai spus că dozele de AstraZeneca disponibile în urma refuzului oamenilor de a se vaccina cu acest ser vor fi disponibile fără restricţii pentru oricine doreşte să primească acest vaccin, transmite EFE potrivit Agerpres.
Într-un interviu publicat luni de cotidianul italian La Repubblica, Speranza a explicat că Agenţia Italiană a Medicamentelor (AIFA) "oferă posibilitatea unei a doua doze la 42 de zile, ceea ce permite recuperarea a două sau trei săptămâni, lucru care poate fi util în această fază. Este un pas înainte" pentru a putea injecta cu o primă doză un număr mai mare de persoane. Totuşi, el nu a precizat de când anume va începe să se aplice această măsură.
În ceea ce priveşte prioritatea la vaccinare, ministrul a menţionat că în prezent sunt programate persoanele de peste 80 de ani, urmează cei între 70 şi 80 de ani, iar în câteva săptămâni cei de peste 60 de ani vor putea să se prezinte la centre fără restricţii pentru a se vaccina cu serul AstraZeneca rămas nedistribuit.
Speranza a dat asigurări că toate persoanele de peste 80 de ani vor fi vaccinate în aprilie şi că, până la sfârşitul lui iunie, acelaşi lucru va fi valabil şi pentru persoanele de peste 60 de ani, al căror număr se ridică la 18 milioane. Pentru aceasta, ministrul italian a indicat că în acest trimestru sunt aşteptate să sosească 50 de milioane de vaccinuri, plus alte 7,3 milioane de vaccinuri cu serul Johnson & Johnson, ceea ce va oferi un impuls campaniei de vaccinare, afectată de importante întârzieri.
În ceea ce priveşte relaxarea restricţiilor, Roberto Speranza a făcut apel la prudenţă pe tot parcursul lunii aprilie, dar a adăugat că intensificarea campaniei de vaccinare "va permite să privim cu încredere spre viitor". În mai, "ar putea apărea condiţiile pentru aplicarea unor măsuri mai puţin restrictive, similare celor aplicate în zonele galbene", adică zonele cu risc scăzut de propagare a coronavirusului, însă "trebuie să fim cu grijă şi foarte prudenţi şi să facem lucrurile gradual", a spus el.
Ministrul sănătăţii a amintit că de luni aproape întreaga Italie este sub cod epidemiologic portocaliu, care permite anumite relaxări, şi doar regiunile Campania, Puglia, Valle d'Aosta şi Sardinia se află în continuare în zona roşie. Acest lucru va permite o relaxare a restricţiilor pentru peste 48 de milioane de persoane, iar în timpul acestei săptămâni guvernul ar putea decide redeschiderea anumitor activităţi către finalul lunii dacă situaţia epidemiologică se îmbunătăţeşte, potrivit mass media locale.
COVID-19 - Italia va extinde intervalul pentru rapel cu Pfizer şi Moderna de la 21 la 42 de zile
București
11°C
Articole Similare

16
Europe remains vulnerable to geopolitical shocks (analyst)
16

30
Beekeepers demand urgent measures, warning about Mercosur honey imports
30

18
Romania's beekeeping sector struggling after major bee colony losses and declining honey production
18

31
Tulcea County residents receive new message of extreme alert, amid war in Ukraine
31

10
Bucharest Stock Exchange closes lower on most indices in Friday's trading session
10

8
Senate Speaker Abrudean says budget is key to continuing started reforms
8

12
Her Majesty Margareta meets new US Ambassador Nirenberg; talks focus on Romania-US cooperation
12

24
Over 7,400 Romanians - registered for European civil servants; free training sessions (ForMin Toiu)
24

12
Romania provides support to Republic of Moldova over pollution on Dniester River; intervention team arrives in area
12

11
DefMin Miruta meets new U.S. ambassador: Romania is firm promoter of strengthening transatlantic relationship
11

13
First edition of "Robotics for Good: Youth Challenge" in Romania to take place on Sunday in Ramnicu Valcea
13

10
AgriMin Barbu calls on Competition Council to investigate mark-ups along route between farmers and consumers
10

9
PM Bolojan says interconnection of energy networks with neighbouring countries is important in times of crisis
9
















Comentează