Costa Rica a dat marţi undă verde căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, devenind astfel prima ţară din America Centrală care face acest pas după o hotărâre judecătorească ce a intrat în vigoare la miezul nopţii, relatează Thomson Reuters Foundation.
Curtea Constituţională din Costa Rica a dispus în august 2018 că o interdicţie a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex era neconstituţională şi a dat Parlamentului optsprezece luni pentru a legaliza aceste uniuni, altfel prevederea va fi deveni nulă în mod automat.
La începutul acestei luni, peste douăzeci de parlamentari au încercat să amâne cu 18 luni intrarea în vigoare a hotărârii privind căsătoria, însă demersul a eşuat, iar interdicţia a fost ridicată la miezul nopţii. Cuplurile vor trebui însă să opteze pentru căsătoriile online în contextul restricţiilor asociate pandemiei de coronavirus, notează Thomson Reuters Foundation.
''Costa Rica sărbătoreşte astăzi: egalitatea căsătoriei a devenit o realitate în ţară - prima din America Centrală!'', a scris International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association (ILGA) într-un mesaj publicat pe Twitter. ''Ne bucurăm alături de voi: felicitări tuturor celor care au muncit atât de mult pentru ca acest lucru să se întâmple!'', se menţionează în mesaj.
Costa Rica devine astfel a şasea ţară din America Latină care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex - după Ecuador (anul trecut) - şi al 28-lea stat membru Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) care recunoaşte o astfel de uniune.
În ciuda opoziţiei considerabile din partea grupurilor religioase, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit tot mai acceptate în America Latină, astfel de cupluri având în prezent voie să se căsătorească în Argentina, Ecuador, Brazilia, Columbia, Uruguay şi anumite zone din Mexic.
Enrique Sanchez din cadrul Partidului Acţiunea Cetăţenească de centru-stânga, primul politician din Costa Rica care şi-a recunoscut public homosexualitatea, a declarat că aceasta reprezintă apogeul unei lupte duse, de-a lungul multor ani, de numeroase persoane, unele prin activism, altele în mod anonim. ''Prin experienţa lor, prin eforturile lor... au ajutat la clădirea unei societăţi în care nu există familii de categoria a doua sau de mâna a doua'', a declarat el pentru Thomson Reuters Foundation.
Într-o regiune marcată de conservatorism religios şi violenţă răspândită faţă de persoanele LGBT+, hotărârea privind căsătoria între persoane de acelaşi sex din Costa Rica a fost salutată de numeroşi activişti locali pentru drepturile omului. ''Acest lucru ne oferă linişte sufletească'', a spus Margarita Salas, activistă pentru drepturile persoanelor LGBT+ din Costa Rica şi preşedinte al partidului politic VAMOS. ''Această măsură ne oferă capacitatea de a ne proteja şi de a oferi securitate familiei noastre'', a adăugat Salas.
Legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex a fost o promisiune importantă din campania electorală a preşedintelui Carlos Alvarado Quesada, care a preluat conducerea în mai 2018. ''Această schimbare va aduce o transformare semnificativă a ţării la nivel social şi cultural'', a afirmat şeful statului într-un mesaj video publicat pe Twitter luni seara. ''Vor avea drepturi şi aceleaşi drepturi ca orice altă persoană, cuplu sau familie din această ţară", a adăugat Carlos Alvarado Quesada.
Costa Rica devine prima ţară din America Centrală care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Sondaj: Mulţi dintre ruşi se simt înconjuraţi de puteri străine ostile şi văd Rusia ca pe o victimă
0

837
Scandal de proporții în Parlamentul francez: Un senator, acuzat că a drogat o deputată pentru a încerca să o violeze
837

607
Franța renunță la Teams și Zoom. Autoritățile vor folosi o platformă proprie, suverană și cu mult mai sigură
607

40
Donald Trump susține că situaţia dolarului american este grozavă
40

61
Au apărut primele 'oglinzi cu inteligență artificială'
61

1.483
Cutremur politic în Coreea de Sud: O fosta Primă Doamnă, condamnată la închisoare
1.483

73
Mii de oameni s-au adunat la Belgrad pentru a protesta împotriva guvernului
73

148
Ministrul ucrainean de Externe declară că Ucraina este gata să ajute Moldova, dacă Chișinăul va cere
148

2.758
Noul incident care reaprinde tensiunile în Minneapolis: Doi ofițeri au tras cu armele în timpul operațiunii în care un cetățean american a fost ucis
2.758

82
VIDEO Un important om politic din India a murit într-un accident aviatic. Avionul s-a prăbușit și a luat foc
82

9.308
Decizie dură a unui colos bancar: dispar peste 100 de sucursale, lovind direct în milioane de clienți
9.308

8.252
VIDEO 'Bestia' s-a prăbușit cu rezervoarele pline de benzină: Cea mai mare platformă de foraj din Alaska s-a făcut una cu pământul
8.252

6.243
VIDEO Ce s-ar afla, de fapt, în spatele documentarului despre Melania Trump: S-a investit o sumă record
6.243

















Comentează