Copiii sunt așteptați la Stadionul 'Arcul de Triumf' să sărbătorească 1 iunie

Autor: Anca Flondor

Publicat: 28-05-2025 09:40

Actualizat: 28-05-2025 12:40

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

De 1 iunie, cei mici sunt așteptați la Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf. Aceștia vor putea explora și testa peste 27 de ateliere sportive interactive. Participanții vor avea parte și de o surpiză.

"1 Iunie activ și plin de bucurie la Stadionul „Arcul de Triumf”!

Pentru al treilea an consecutiv, Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf își deschide larg porțile pentru Ziua Copilului.

Agenția Națională pentru Sport (ANS), alături de partenerii săi, vă așteaptă duminică, 1 iunie 2025, între orele 10:00 și 14:00.

Intrarea este liberă!

Evenimentul oferă o experiență memorabilă pentru întreaga familie, dar mai ales pentru copii, care vor putea explora și testa peste 27 de ateliere sportive interactive, pregătite de federațiile naționale.

De la arte marțiale, atletism și baschet, până la scrimă, rugby, tir cu arcul sau gimnastică ritmică, toți micii sportivi vor găsi ceva pe placul lor!

Surpriza ediției 2025: participarea Barça Academy Bucharest, academia oficială a celebrului club de fotbal FC Barcelona, prezentă în România din 2024!

Vă așteptăm cu demonstrații sportive, activități pentru toate vârstele, premii și multe momente speciale!

Sărbătoriți copilăria prin mișcare, alături de noi!"

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri