Continental România a finalizat lucrările de extindere a centrului de cercetare şi dezvoltare din Iaşi, în care a investit 27 de milioane de euro, informează compania într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Construcţia nouă are 8 niveluri, o capacitate de până la 1.700 de locuri şi cuprinde o zonă de testare şi validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei, precum şi spaţii de relaxare, săli de conferinţă şi spaţii de luat masa, menţionează Continental România.
Managerul centrului de cercetare de la Iaşi, Marian Petrescu, a explicat că finalizarea lucrărilor la modernizarea clădirii permite tuturor angajaţilor companiei din locaţia Iaşi să lucreze în aceeaşi clădire.
"Prin extinderea centrului de cercetare şi dezvoltare deja existent, rădăcinile pe care le avem în Iaşi devin mai puternice, mai stabile. Este o dovadă şi o promisiune atât faţă de noi cât şi faţă de comunitatea locală şi regională că suntem aici, la bine şi la greu. Contextul actual este unul deosebit, imposibil de prevăzut în orice analiză de risc, însă am reuşit să finalizăm tot ce ne-am propus. De acum suntem împreună, în acelaşi loc, toţi cei 2.000 de colegi din Continental Iaşi", a menţionat managerul centrului de cercetare Continental România de la Iaşi, citat în comunicatul companiei.
Angajaţii Continental România de la centrul din Iaşi sunt implicaţi în elaborarea tehnologiilor de vârf din industria auto - unităţi de control a geamurilor şi trapei, aplicaţii de navigaţie şi multimedia.
De asemenea, angajaţii Continental România desfăşoară şi activităţi de cercetare pentru sistemul de frână "vacuumless brake one box design", care presupune creşterea eficienţei procesului de frânare a maşinii.
În parteneriat cu mediul universitar local şi internaţional, specialiştii din Iaşi lucrează şi la proiecte dedicate oraşelor şi maşinilor inteligente, capabile să crească eficienţa, siguranţa şi confortul condusului, se menţionează în comunicatul Continental România.
Continental a investit 27 de milioane de euro în modernizarea centrului de cercetare şi dezvoltare de la Iaşi
Explorează subiectul
Articole Similare

1.626
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
1.626

98
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
98

212
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
212

66
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
66

148
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
148

19.170
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
19.170

1.384
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.384

86
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
86

4.455
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.455

1.978
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.978

576
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
576

2.535
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
2.535

60
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
60

















Comentează