Concernul japonez Nidec a inaugurat joi, în oraşul Ştefăneşti din judeţul Argeş, cea mai mare fabrică de motoare electrice din România.
Nidec Global Appliance România a fost înfiinţată în anul 2016, când grupul japonez a achiziţionat de la omul de afaceri George Copos societatea Ana Imep de la Ştefăneşti.
"Un motiv pentru care am decis să deschidem o capacitate de producţie aici a fost acela că noi considerăm că în România este un mediu propice pentru afaceri. Al doilea motiv a fost găsirea unui spaţiu potrivit, în care să putem dezvolta afacerea", a spus Valter Taranzano, CEO Nidec Global Appliance Division, la festivitatea de inaugurare a noii capacităţi de producţie.
El a adăugat că în fabrica de la Ştefăneşti, o investiţie de câteva zeci de milioane de euro până în prezent, lucrează deja 500 de oameni, iar în doi ani se preconizează ca numărul angajaţilor să treacă de o mie, chiar dacă personalul este din ce în ce mai dificil de găsit.
"Nu este încă la fel de dificil ca în alte ţări din Europa de est, dar este destul de dificil. Problema principală nu este să pui mâna pe un angajat, ci să-l păstrezi. (...) Însă noi avem o politică foarte bună pentru a-şi păstra angajaţii", a precizat Taranzano.
Shigenobu Nagamori, fondatorul Nidec, s-a referit şi el la dificultatea de a găsi personal calificat, motiv pentru care s-a decis automatizarea unei mari părţi din procesul de producţie.
"În momentul de faţă suntem preocupaţi să facem rost de oameni şi acesta este motivul pentru care am încercat să automatizăm cât am putut încă de la început. Dacă am fi găsit oameni mai mulţi, nu am fi avut nevoie de automatizări. (...) Românii sunt cei mai mulţi serioşi şi am înţeles că vom putea fi sprijiniţi şi de autorităţi. Cred că România este o ţară care prezintă bune oportunităţi pentru investiţii", a spus Nagamori.
El a adăugat că Nidec a avut anul trecut o cifră de afaceri la nivel global de 14 miliarde de dolari, iar profitul a reprezentat 13% din această sumă.
La festivitatea de inaugurare au fost prezenţi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, ambasadorul Japoniei, Kisaburo Ishii, parlamentari şi reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale.
Nidec Corporation a fost înfiinţată în Kyoto, Japonia, în anul 1973. In prezent, operează în peste 40 de ţări, prin intermediul a aproximativ 300 de companii ce au un număr total de 110.000 de angajaţi.
Concernul japonez Nidec mai deţine în România firma Nidec ASI Ro din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, preluată indirect în 2013 prin achiziţia companiei italiene Ansaldo. De asemenea, Nidec a cumpărat diviziile Leroy-Somer si Control Tehniques ale grupului american Emerson, inaugurate în anul 2016 la Oradea.
Concernul japonez Nidec a inaugurat cea mai mare fabrică de motoare electrice din România
Explorează subiectul
Articole Similare

548
Trump lovește un important partener strategic: majorare dură pe taxele vamale pentru bunurile importate din Coreea de Sud
548

236
Cât de mult va crește aurul în acest an. Băncile anticipează creșteri record
236

344
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
344

1.056
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
1.056

46
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
46

1.162
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
1.162

49
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
49

1.009
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
1.009

41
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
41

18
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
18

687
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
687

59
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
59

2.233
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.233

















Comentează