Compania clujeană Promelek XXI, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de echipamente electrice, a pus în 2021 pe harta "benzinăriilor verzi" circa 200 de staţii de încărcare electrice, atât în spaţii publice, cât şi în locaţii private, destinate maşinilor 100% electrice sau hybrid plug-in.
"Viitorul în transportul rutier va fi unul majoritar electric, iar trendul tehnologic spre electrificare, tendinţa producătorilor auto de a dezvolta modele adaptate acestei direcţii şi proiectele de sustenabilitate au stat la baza deciziei noastre de a ne extinde prin linia de business destinată staţiilor de încărcare electrice. Ne-am asumat, încă de la înfiinţare, rolul de a conecta viitorul prin soluţii electrice de calitate şi parteneriate de valoare, fiind, încă din 1996, unul dintre principalii furnizori de soluţii şi echipamente electrice din România. Ne dorim o dezvoltare sustenabilă a transporturilor şi credem că putem contribui la acest lucru", a declarat Karoly Nagy, director general Promelek XXI, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Compania a furnizat circa 200 de staţii de încărcare lente şi rapide anul trecut, vânzările companiei pe acest segment înregistrând o triplare comparativ cu anul anterior, iar tendinţa pentru următoarea perioadă este, de asemenea, de majorare.
"Creşterea constantă a liniei de business destinată staţiilor de încărcare electrice va fi, şi în acest an, influenţată de multitudinea de proiecte în derulare, prin intermediul fondurilor guvernamentale şi europene, unde coparticipăm oferind un pachet complet de consultanţă în alegerea soluţiei, furnizarea şi instalarea echipamentului prin parteneri acreditaţi. În anul 2022, mizăm pe o dublare a vânzărilor de astfel de produse", a mai spus Karoly Nagy.
Acesta a subliniat că preconizează o creştere alertă a pieţei de staţii de încărcare electrice, în linie cu majorarea parcului auto de maşini electrificate din România.
Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile), autoturismele din această categorie (fie 100% electrice, fie hybrid plug-in sau full hybrid) au raportat, la nivel de decembrie 2021, o cotă de piaţă de 15,5%, de 2,2 ori mai mare comparativ cu decembrie 2020 când era de 7,1%. Mai mult de atât, datele APIA arată că vânzările de autoturisme electrificate s-au dublat în 2021 (+109,1%) comparativ cu 2020.
În ceea ce priveşte tipul de staţii de încărcare vândute de Promelek XXI, un procent important este destinat uzului rezidenţial, urmat de cele pentru spaţiile publice şi parcările municipale. De asemenea, compania livrează şi către proiecte de birouri şi HoReCa, spaţii comerciale, parcări de autobuze sau biciclete electrice.
"În general, clientul rezidenţial doreşte o staţie de încărcare lentă (AC), cu montaj pe perete, care să deţină protecţie pe curent continuu DC de 6 mA (foarte important) şi să aibă inclusiv conexiune remote pentru configurare şi monitorizare printr-o aplicaţie mobilă. În acest caz, preţul mediu ajunge la cca. 650 de euro", a subliniat reprezentantul companiei.
Pe de altă parte, clienţii comerciali sau cei publici îşi doresc staţii de încărcare All In One, care deţin atât conectori de încărcare rapidă în DC, standard european Combo CCS şi standard asiatic CHAdeMO pentru încărcare tip spot pe termen scurt, precum şi conectori de încărcare lentă în AC, type2, pentru clienţii care îţi permit o încărcare pe termen mai lung.
Printre principalele proiecte de referinţă ale companiei pe această nişă de business se numără instalarea de staţii de încărcare la Sediul Eelctromagnetica Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca - parking Mogoşoaia, PINK Post Bucureşti, Depozit logistic VGP Timişoara, Staţia de carburant Rompetrol Corbeanca, etc.
Promelek XXI şi-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluţii complete pentru instalaţii electrice de joasă şi medie tensiune şi o gamă completă de servicii tehnico-comerciale şi logistice. Din anul 2011 Promod a devenit parte a grupului Elektra din Spania, urmând ca în anul 2016 compania să îşi schimbe numele în cel actual.
Compania colaborează cu peste 2.000 de parteneri din toate zonele ţării.
Compania românească Promelek XXI a pus în 2021 pe harta 'benzinăriilor verzi' circa 200 de staţii de încărcare electrice
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

606
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
606

534
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
534

933
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
933

1.216
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.216

1.758
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.758

1.041
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.041

41
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
41

62
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
62

1.991
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.991

1.757
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.757

41
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
41

32
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
32

5.731
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
5.731
















Comentează