Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti marchează joi finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în valoare de peste 66 milioane de lei, conform agerpres.
Este vorba despre obiectivul de investiţii "Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AB)".
Contractul s-a cifrat la 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.
Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost SC Bog'Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor.
Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.
CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat că lucrările la aeroportul Băneasa s-au finalizat
Explorează subiectul
Articole Similare

1.082
Cum acoperă o universitate banii tăiați de Guvern pentru burse: 100 de studenți beneficiază de sprijin
1.082

165
O capacitate de stocare a energiei de 200 de megawați putere a fost pusă în funcțiune
165

450
În casele românilor domnește frigul. Peste 10% nu își pot permite financiar să încălzească locuințele
450

67
Mercedes-Benz face pasul spre viitor: O specialistă în inteligență artificială, numită în Consiliul de Supraveghere
67

1.917
România va produce blindate la standarde NATO. Industria românească de apărare se modernizează
1.917

1.777
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
1.777

79
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
79

47
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
47

4.297
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
4.297

31
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
31

21
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
21

116
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
116

45
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
45





















Comentează