Există riscul ca fondurile de coeziune să scadă dramatic în viitorul ciclu financiar multianual şi ca fondurile pentru dezvoltare rurală să fie comasate cu cel pentru competitivitate, a declarat marţi, la Strasbourg, eurodeputatul Victor Negrescu (PSD), atrăgând atenţia că există şanse reale ca România să primească mai puţin bani decât în actuala perioadă de programare.
Comisia Europeană lucrează în prezent la propunerea de buget european pe termen lung pentru următorul ciclu financiar, 2028-2034, care urmează să fie prezentat public săptămâna viitoare.
Victor Negrescu, care este vicepreşedinte al Parlamentului European, s-a declarat "foarte îngrijorat" de ceea ce va propune Comisia Europeană.
"Dacă informaţiile care au apărut în spaţiul public se vor confirma, şi din discuţiile purtate, acest lucru va afecta direct inclusiv România. România va primi mai puţini bani decât în actualul ciclul financiar multianual", a afirmat eurodeputatul într-un briefing pentru jurnalişti români.
"Există riscul ca fondurile de coeziune să scadă dramatic, există riscul ca fondurile pentru dezvoltare rurală să fie comasate cu fondul de competitivitate, ori România are nevoie de aceste resurse pentru comunităţile mici (...)", a spus Negrescu.
Scrisoare către Ursula von der Leyen: Protejați fondurile sociale și Erasmus
El a precizat că grupul S&D din Parlament European i-a trimis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene prin care îi solicită trei măsuri pe care Ursula von der Leyen să le anunţe cel mai târziu în cadrul discursului ei privind starea Uniunii, care va fi susţinut în septembrie în plenul PE.
În primul rând este vorba despre "protejarea politicii de coeziune, aşa cum este ea astăzi, şi a Fondului social european, care riscă să dispară sau cel puţin să fie tăiat, fond gestionat de comisarul român (Roxana Mînzatu - n.r.)".
El a mai precizat că social-democraţii îşi doresc şi protejarea fondurilor care sunt alocate pentru educaţie şi "menţinerea programului Erasmus aşa cum este el astăzi", program aflat tot în aria de competenţă a Roxanei Mînzatu.
"Noi am mai cerut ca fondurile pentru tranziţia digitală şi tranziţia justă să fie menţinute. România beneficiază de un fond important pentru tranziţie justă şi credem că trebuie să existe mecanisme pentru corectarea inegalităţilor în ceea ce înseamnă aceste tranziţii, pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. Acestea sunt revendicările pe care pe care noi le-am menţionat foarte clar şi de care aş zice că astăzi condiţionăm votul nostru privind viitorul buget european", a explicat Negrescu, referindu-se la grupul S&D din care face parte.
El a făcut şi un apel către preşedintele României, premier şi miniştrii responsabili de negocierea bugetului multianual din partea României "să elaboreze o strategie coerentă în această privinţă".
"Am spus lucrurile acestea şi în consultările care au avut loc deja loc cu preşedintele României (Nicuşor Dan) - să avem o strategie coerentă, să creăm nişte alianţe, nişte coaliţii, în această privinţă şi să punem pe lista de solicitări inclusiv extinderea Planului de Redresare şi Rezilienţă, pentru că e o ocazie bună să o obţinem, în contextul în care este probabilă tăierea fondurilor europene", a mai declarat Negrescu.


































Comentează