Colete preluate din ţări ale UE şi nelivrate în România. Prejudiciul se ridică la 350.000 de euro

Autor: Liana Ganea

Publicat: 27-02-2026 14:59

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Hunedoara, fiind acuzat de furt şi tăinuire într-un dosar referitor la preluarea de colete din ţări ale Uniunii Europene, dar nelivrate în România, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

În dosar sunt cercetate mai multe persoane bănuite că şi-ar fi însuşit mărfurile respective, prejudiciul estimat ridicându-se la 350.000 de euro.

"Potrivit probatoriului administrat în cauză, persoanele vizate de cercetări ar fi preluat, în baza unor contracte de transport internaţional de mărfuri, diferite bunuri de la expeditori din străinătate, către diverşi beneficiari, fără a respecta clauzele contractuale privind livrarea. Ulterior, acestea ar fi descărcat şi sustras marfa transportată, însuşindu-şi ilegal bunurile, pe care ulterior le-ar fi valorificat. Pentru justificarea activităţii ilicite, ar fi declarat în mod fictiv furturi comise la autorităţile judiciare de pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene", precizează reprezentanţii IPJ Hunedoara via Agerpres.

În acest dosar, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara au pus în executare, pe data de 12 februarie, un număr de 14 mandate de percheziţie domiciliară.

În urma acţiunii poliţiştilor, alte patru persoane, domiciliate în municipiile Vulcan şi Petroşani, au fost reţinute, iar acum acestea se află sub măsura controlului judiciar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri