Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat miercuri 62 de percheziții domiciliare în București și în mai multe județe, într-o anchetă care vizează infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată și agravantă.
Firme din construcții, luate la puricat
Descinderile au avut loc în municipiul București, precum și în județele Ilfov, Brașov, Harghita, Mureș, Suceava, Satu Mare, Cluj, Bihor și Alba, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Din anchetă a reieșit că, în perioada 2021 – prezent, mai multe persoane care ar fi acționat în calitate de administratori ai unor societăți din domeniul construcțiilor ar fi înregistrat în contabilitate și declarat la fisc operațiuni fictive privind achiziții de bunuri și servicii.
Aceste tranzacții ar fi fost realizate de la așa-numite societăți comerciale clonate, valoarea totală a operațiunilor suspecte fiind estimată la aproximativ 14 milioane de lei. Prejudiciul adus bugetului de stat este calculat la circa 4,8 milioane de lei.
Operațiuni fictive de 14 milioane de lei. Șase persoane reținute după descinderi
În urma perchezițiilor, persoanele vizate au fost duse la audieri. Față de șase dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței cu propuneri legale.
Ancheta este continuată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor alte persoane implicate.




























Comentează