Politica externă a preşedintelui american Joe Biden este mai bine percepută în Europa decât în propria sa ţară, în special datorită eforturilor sale pentru a rezista împotriva invaziei ruse a Ucrainei, potrivit unui sondaj transatlantic publicat joi, notează AFP.
Potrivit acestui sondaj din 14 ţări, realizat de German Marshall Fund of the United States, un centru de cercetare cu sediul la Washington, gradul de aprobare a politicii externe a preşedintelui Biden se situează la un nivel mai ridicat în Europa decât în Statele Unite în toate ţările chestionate, cu excepţia Italiei şi Turciei, informează Agerpres.
Astfel, în Polonia, unde popularitatea sa este cea mai ridicată, 74% dintre persoanele chestionate au declarat că aprobă total sau parţial politica externă a preşedintelui american, faţă de 13% spunând că dezaprobă. Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei în rândul UE.
Rata de aprobare depăşeşte 60% în Lituania, România, Portugalia, Suedia şi Germania. În Franţa, aproximativ 49% dintre cei chestionaţi au spus că aprobă politica sa externă, în timp ce 40% au declarat contrariul.
În Statele Unite, 47% au declarat că sprijină politica externă a lui Joe Biden.
Potrivit acestui sondaj transatlantic, 64% au considerat Statele Unite ca fiind cea mai influentă ţară din lume, în uşoară creştere faţă de anul trecut.
Uniunea Europeană se află pe locul doi, înaintea Chinei, potrivit sondajului.
Pe de altă parte, sondajul subliniază lipsa de sprijin pentru o eventuală intervenţie militară americană în Taiwan în cazul în care China decide să invadeze insula. Doar 7% dintre americani se declară favorabili, şi chiar mai puţin în Europa.
Sondajul a fost realizat din iunie până la începutul lui iulie, pe un eşantion mediu de 1.500 de persoane în fiecare dintre cele 14 ţări chestionate.
Ciudățenia din mandatul lui Joe Biden: este mai bine perceput în Europa decât în SUA (Sondaj)
Explorează subiectul
Articole Similare

364
Indiciile din spatele misterelor de la Eleusis, unul dintre marile secrete ale Greciei Antice: ce spun noile cercetări despre un ritual ținut ascuns secole întregi
364

1.571
Verdict istoric la Washington: Ce înseamnă marea înfrângere a lui Trump la „CCR-ul american”. Peste 175 de miliarde de dolari în joc
1.571

418
Horoscopul zilei de 22 februarie 2026. E rândul capricornilor să facă oficiile
418

1.562
Cum s-a schimbat opinia românilor despre războiul din Ucraina? Generalul Virgil Bălăceanu: 'A apărut oboseala / Acest sondaj trebuie să le dea de gândit politicienilor'
1.562

1.755
Una dintre destinațiile de vacanță preferate de români pune interdicție la alcool. Turiștii sunt revoltați
1.755

1.233
Avertisment alarmant: Febra chikungunya ar putea deveni endemică în Europa / România are deja un caz de infectare
1.233

1.321
Înțelegerea de la Cracovia făcută de țările E5: apare un nou pol de putere în NATO, condus de Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie
1.321

1.486
Mihai Fifor desființează planurile lui Radu Miruță: 'MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele' / Ce avertisment lansează
1.486

1.516
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
1.516

1.298
Donald Trump a declarat ce va face dacă Iranul nu încheie un acord cu SUA
1.298

1.880
CIA și MI6 au avertizat că Putin pregătește un război, dar nimeni nu a acționat: De ce un avertisment de asemenea amploare a fost ignorat
1.880

531
Zăpada ne pune viața pe repaus. Ce se întâmplă în mintea noastră când totul este acoperit cu un strat de nea
531

1.594
După ce Curtea Supremă i-a anulat taxele vamale, Donald Trump anunță impunerea unei taxe 'globale' de 10%
1.594

















Comentează