Au trecut 100 de zile de când România are un nou președinte. Am aflat cu toții, cu o doză de uimire și de zâmbet, că șeful statului nu știe exact în ce birou lucrează la Cotroceni. „Mi s-a spus, dar am uitat”, a recunoscut senin. Sinceritatea aceasta dezarmantă poate stârni hazul public, dar ridică și o întrebare pe care nu avem voie s-o luăm în glumă, dacă președintele nu are busolă, cine îi ține harta?
Pentru că adevărata problemă nu e că președintele uită detalii de orientare. Nu e prima oară când un om aflat în vârful ierarhiei se pierde printre încăperi sau se încurcă între uși. Problema reală e atunci când în jurul său se adună personaje care „știu prea bine” încotro să-l conducă. În lipsa unei viziuni clare, în lipsa unei concentrări ferme, riscul cel mare e ca România să fie împinsă pe drumuri desenate de alții, nu de voința poporului român.
Toți președinții au avut „curtea” lor consilieri, sfătuitori, prieteni apropiați, confidenți care le șoptesc decizii la ureche. De multe ori, acești oameni din umbră au mai multă influență decât miniștrii, decât senatorii sau decât instituțiile oficiale. Ei aleg ce informații ajung pe biroul șefului statului și cum sunt filtrate. Și aici stă adevărata miză, cine filtrează, cine interpretează și cine direcționează decizia prezidențială?
Să fim clari, nu e corect, nu e nici util să ridiculizăm instituția prezidențială. Președintele este ales de români și trebuie respectat ca atare. Oricare ar fi stilul său personal, oricare ar fi modul său de lucru, mandatul pe care îl deține este unul fundamental pentru stat. Dar tocmai de aceea, responsabilitatea noastră, a clasei politice, a societății civile și a presei, este să veghem ca președintele să fie ajutat, nu manipulat.
România nu are nevoie de un șef de stat „condus din telecomandă” de către grupuri obscure. Nu are nevoie de agenți dubli sau tripli care se plimbă nestingheriți pe coridoarele Cotrocenilor și transformă neatenția unui lider într-o strategie bine pusă la punct pentru interese străine. Nu are nevoie de „prieteni” care, sub pretextul loialității, pot să vândă interesele naționale pentru câteva avantaje personale.
Trebuie spus apăsat, respectăm președintele, dar vrem transparență în privința oamenilor care îi sunt aproape. Respectăm instituția, dar cerem ca deciziile majore să nu fie rodul unor influențe dubioase, ci expresia clară a voinței românilor. Respectăm votul, dar ne rezervăm dreptul să ne uităm atent la „sfătuitorii de taină”.
România a trecut prin președinți activi, prin președinți pasivi și acum are un președinte sincer, dar deseori dezorientat. Nu e tragedie, atâta vreme cât în jurul său sunt oameni cinstiți, competenți și patrioți. Dar devine pericol atunci când „oamenii președintelui” uită de România și se închină altor stăpâni.
De aceea, îndemnul meu este simplu, să fim vigilenți, să cerem transparență și să nu lăsăm pe nimeni să conducă țara din umbră. Un președinte poate uita unde e biroul său, dar noi nu avem voie să uităm unde vrem să ajungă România.
Senator al României
Chestor al Senatului
Comentează