Britanicul Chris Froome, exonerat luni de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) după o anchetă de nouă luni legată de un control antidoping anormal, a declarat marţi, pentru cotidianul The Times, că a trăit "cel mai mare coşmar", relatează AFP, citată de Agerpres.
"Asta a semănat cu cel mai mare coşmar", a spus Froome, care şi-a amintit cum a fost sunat în septembrie de un avocat al UCI care l-a anunţat deschiderea procedurii.
"E telefonul pe care nu m-aş fi gândit niciodată că-l voi primi", a povestit Froome. "Faci totul cum trebuie şi vine acest coşmar. Am avut un fel de ameţeală. M-am ridicat apoi şi am început să caut pe google ce puteam să aflu despre salbutamol şi nivelurile admise", a adăugat el.
Froome a făcut obiectul unui rezultat anormal la salbutamol, după un control antidoping efectuat pe 7 septembrie, în Turul Spaniei. De atunci, experţii juridici şi ştiinţifici ai LADS, unitatea antidoping a UCI, s-au confruntat cu experţii recrutaţi de către Sky şi ciclistul britanic. Froome este autorizat să utilizeze substanţa respectivă pentru a-şi trata astmul de care suferă, însă nivelul cu care a fost depistat în Vuelta depăşea limita maximă admisă.
Potrivit lui Froome, "cel mai frustrant este că am văzut lucruri complet false" scurgându-se în presă. "Toată lumea credea că este adevărat."
"S-a vorbit de un rezultat de două ori peste limită, deşi era vorba de mai puţin de 20%. Apoi, s-a spus că voi încheia un fel de acord, ceea ce nu a fost niciodată cazul. Nu aş fi acceptat niciodată decât o exonerare totală. Ştiind că nu am făcut nimic, trebuia să lupt ca să-mi apăr reputaţia."
"Mulţi sportivi au trecut prin asta şi au fost exoneraţi fără să devină public cazul lor", a spus britanicul, regretând că nu s-a întâmplat la fel şi cu el.
Britanicul a estimat că Bernard Hinault, care a declarat la sfârşitul lui iunie că Froome nu-şi are locul în Turul Franţei, nu a înţeles ce s-a întâmplat: "A fost unul dintre cei mai mari campioni. Îmi închipui că odată cu vârsta cam începi să încurci lucrurile, însă, dacă l-aş vedea, aş fi încântat să-i explic totul puţin mai amănunţit... fiindcă în mod cert a înţeles greşit."
Declarându-se gata să mai concureze cinci ani "dacă se poate", Froome, care a câştigat de patru ori Turul Franţei, a afirmat că se simte capabil să obţină şi alte victorii în Marea Buclă.
Organizatorii Turul Franţei au anunţat luni că îl acceptă la start pe Chris Froome, după ce UCI l-a exonerat de acuzaţiile de dopaj.
Ciclism - dopaj: Froome spune că a trăit ''cel mai mare coşmar''
București
16°C
Articole Similare

5
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
5

10
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
10

16
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
16

42
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
42

15
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
15

97
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
97

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

132
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
132

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

95
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
95

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

















Comentează