China a îndemnat marţi SUA "să anuleze imediat" o vânzare de arme în valoare de 2,2 miliarde de dolari către Taiwan - insulă revendicată de Beijing -, vânzare care a primit cu o zi înainte aprobarea din partea Departamentului de Stat american, informează AFP potrivit Agerpres.
Notificarea cu privire la această vânzare, ce conţine inclusiv 108 tancuri de luptă şi 250 de lansatoare de rachete sol-aer, a fost înaintată Congresului american, care are 30 de zile pentru a o contesta, ipoteză puţin probabilă. Nu este pentru prima dată când SUA autorizează vânzări de arme către Taiwan, însă acestea provoacă de fiecare dată furia Chinei.
"China îndeamnă SUA (...) să anuleze imediat acest proiect de vânzare de arme către Taiwan şi să stopeze orice legătură militară între Taiwan şi SUA", a declarat în timpul unei conferinţe de presă Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe. "Ar fi bine să se evite aducerea şi mai multor prejudicii relaţiilor sino-americane", a subliniat el.
Această nouă vânzare în valoare de 2,2 miliarde de dolari intervine într-un context de tensiuni între Beijing şi Washington, care duc de anul trecut un război comercial.
China consideră Taiwanul o parte din teritoriul său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Teritoriul insular nu este recunoscut ca stat independent de ONU, iar Beijingul ameninţă să recurgă la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei de către Taipei sau a unei intervenţii externe, inclusiv a SUA, notează AFP.
"Vânzarea de arme de către SUA către Taiwan constituie o gravă încălcare a principiilor fundamentale ale legislaţiei internaţionale şi relaţiilor internaţionale", a subliniat Geng Shuang. "Partea chineză şi-a exprimat profunda nemulţumire, precum şi opoziţia fermă, şi a protestat deja oficial pe lângă SUA", a adăugat el.
Washingtonul, care a rupt în 1979 relaţiile diplomatice cu Taipeiul pentru a recunoaşte Beijingul drept singurul reprezentant al Chinei, rămâne cu toate acestea aliatul cel mai puternic al teritoriului insular şi principalul său furnizor de arme.
China îndeamnă SUA să anuleze imediat o vânzare de arme către Taiwan
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

45
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
45

30
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
30

1.055
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.055

1.450
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.450

99
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
99

1.842
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.842

1.504
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.504

5.767
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.767

12.273
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.273

5.160
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.160

4.610
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.610

1.840
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.840

12.252
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.252

















Comentează