Autorităţile din statul Lagos, în sudul Nigeriei, au dispus demararea unei anchete cu privire la decesul unuia dintre fiii gemeni, în vârstă de 21 de luni, ai renumitei scriitoare Chimamanda Ngozi Adichie, considerată o voce importantă a feminismului şi multiculturalismului, transmite luni agenţia EFE. Autoarea a denunţat o "neglijenţă medicală".
"Guvernul statului Lagos preţuieşte viaţa umană şi menţine o politică de toleranţă zero faţă de neglijenţa medicală sau conduita neprofesionistă, în orice unitate medicală", au declarat autorităţile statului într-un comunicat citat luni de media locale.
Gvernatorul din Lagos, Babajide Sanwo-Olu, a ordonat Agenţiei de Supraveghere şi Acreditare a Unităţilor Medicale (HEFAMAA) să "deschidă imediat o anchetă amănunţită, independentă şi transparentă" pentru a clarifica circumstanţele morţii băieţelului Nkanu Nnamdi, la 7 ianuarie, într-un spital privat.
"Ancheta va analiza acuzaţiile formulate, inclusiv respectarea protocoalelor medicale stabilite, conduita profesională, standardele de siguranţă a pacienţilor şi rolurile şi responsabilităţile părţilor implicate", a adăugat guvernatorul.
Autorităţile au emis acest mesaj după ce autoarea a publicat sâmbătă o declaraţie în care a detaliat cele întâmplate, în urma unei declaraţii iniţiale care punea moartea copilului său, împreună cu soţul ei, Ivara Esege, pe seama unei "scurte boli".
Autoarea a explicat că fiul său a fost spitalizat în urma unei posibile răceli, care s-a dovedit ulterior a fi o "infecţie foarte gravă".
Băieţelul urma să fie transportat la 7 ianuarie, împreună cu medicii, în Statele Unite, unde era aşteptat de o echipă de la Spitalul Johns Hopkins (Maryland).
Potrivit lui Adichie, medicii de la acel spital au solicitat o puncţie lombară şi un RMN, în timp ce medicii nigerieni au decis să îi administreze copilului medicaţie intravenoasă.
De la Spitalul Atlantis, unde fusese internat iniţial, copilul a fost transferat, la 6 ianuarie, la centrul Euracare, unde trebuia să fie sedat pentru RMN şi inserarea cateterului pentru tratamentul intravenos.
La scurt timp după începerea procedurii, mai multe persoane s-au grăbit în sala de operaţie, iar doctorul i-a dezvăluit autoarei că "anestezistul îi administrase prea mult propofol lui Nkanu", care a necesitat resuscitare.
"Dintr-o dată, Nkanu era conectat la un ventilator, intubat şi transferat la ATI. Următorul lucru pe care l-am ştiut a fost că avea convulsii. Stop cardiac (...). Câteva ore mai târziu, Nkanu nu mai era", a declarat ea.
Autoarea susţine că fiul său "nu a fost monitorizat deloc" după ce i s-a administrat o doză anestezic, care ar fi fost prea mare.
"Anestezistul a fost CRIMINAL de neglijent. A fost extrem de indolent cu viaţa preţioasă a unui copil. N-a fost respectat protocolul adecvat", a afirmat Adichie, adăugând că ea şi soţul său au aflat despre alte două cazuri în care acelaşi lucrător sanitar a administrat doze prea mari unor minori.
Adichie, în vârstă de 48 de ani, şi Esege s-au căsătorit în 2009 şi au devenit părinţii unei fetiţe, în 2016. Gemenii s-au născut în 2024 cu ajutorul unei mame surogat.
Autoarea a devenit una dintre cele mai apreciate scriitoare, explorând în cărţile sale, printre altele, dragostea, conflictul, identitatea, feminismul şi colonialismul.





























Comentează