Armata israeliană a anunţat că a interceptat rachete lansate din Iran în primele ore ale dimineţii de duminică, informează BBC, scrie news.ro.
Rachetele au fost îndreptate spre centrul Israelului, spun serviciile de urgenţă.
Până în prezent, autorităţile israeliene nu au raportat victime.
Războiul declanşat de Statele Unite şi Israel asupra Iranului a intrat în a 16-a zi.
De la începutul războiului, mai multe state din Golf din regiune au raportat atacuri cu rachete şi drone iraniene.
Ţările din Golf - în special Qatarul - au intervenit prin mediere, diplomaţie şi ajutor în conflictul dintre Hamas şi Israel, izbucnit după atacul mişcării palestiniene asupra Israelului, la 7 octombrie 2023.
Interceptări de drone și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunţat, pe contul său oficial X, că a interceptat şi distrus recent şapte drone în Riad şi Regiunea de Est.
Duminică dimineaţă, autorităţile din Dubai şi Qatar au raportat, de asemenea, interceptări de drone de către apărare aeriană.
Biroul de presă din Dubai a postat pe X, spunând că sunetele auzite în zonele Marina şi Al Sufouh au fost rezultatul unor interceptări reuşite.
Între timp, ministerul apărării din Qatar a declarat că a interceptat patru rachete balistice şi o serie de drone lansate de Iran sâmbătă.




























Comentează